Statutul juridic al sucursalei
Sucursala, desi este o institutie juridica importanta pentru organizarea eficienta a societatilor comerciale, in special cele mari, continua sa dea nastere unor confuzii.
Temeiul juridic al infiintarii sucursalelor este Legea nr.31/1990 republicata si modificata:
„ Art. 43. – (1) Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor functiona.
(2) Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata.”
Foarte pe scurt sucursala poate fi descrisa ca fiind:
- dezmembramant fara personalitate juridica al unei societati comerciale, fiind integrata organic societatii fondatoare,
- dependenta economic si juridic de societatea fondatoare,
- dispune de atribute de identificare precum sediu statornic, permanent diferit de cel al societatii fondatoare,
- exercita o functie de reprezentare, in limitele imputerrnicirilor primite, in raporturile societatii cu tertii. (Stanciu D. Carpenaru, Catalin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Siocietatile Comerciale, All. Beck, Bucuresti, 2001, p.1 8)
Infiintarea unei sucursale presupune existenta unei societati comerciale in cadrul careia se infiinteaza.
Sucursala se infiinteaza printr-o hotarare a organelor de conducere ale societatii comerciale. Trebuie retinut ca, in cazul unei societati pe actiuni, daca actele constitutive nu prevad altfel, sucursalele se infiinteaza numai prin hotararea Adunarii generale a actionarilor. Sucursalele se pot infiinta si odata cu infiintarea societatii comerciale, in acest caz infiintarea lor fiind inclusa in actele constitutive ale societatii fondatoare.
Sucursalele se inmatriculeaza in Registrul Comertului de la sediul sucursalei. Chiar daca sediul sucursalei se afla in raza de competenta a aceluiasi registrul al comertului ca si sediul societatii fondatoare, inregistrarea sucursalei se va face separat de societatea fondatoare.
Formalitatile privind inmatricularea sunt similare celor pentru constituirea unei societati comerciale.
Cererea de inregistrare la registrul comertului (este aceeasi cerere precum cea folosita pentru inmatricularea societatilor comerciale) trebui insotita de actul de constituire, dovezile de detinere a spatiului care va servi ca sediu sucursalei, declaratiile persoanelor imputernicite sa reprezinte sucursala privind capacitatea lor de a detine aceasta insarcinare, specimenul de semnatura, declaratii privind conformitatea cu regulile de autorizare de catre autoritatile publice.
Oficiul Registrului Comertului va elibera un certificat de inmatriculare similar cu cel pentru societatile comerciale.
Oficiul Registrului Comertului unde s-a inregistrat sucursala va comunica din oficiu la registrul comertului de sediu al societatii fondatoare datele despre infiintarea sucursalei. Lipsa mentiunilor de la registrul de sediu al societatii comerciale fondatoare cu privire la o sucursala nu ii pot fi imputate, iar dovada inregistrarii sucursalei la registrul comertului de la sediul sucursalei este suficient pentru a dovedi constituirea acesteia.
Cateva observatii sunt necesare.
Actul constitutiv al sucursalei trebuie sa cuprinda mentiuni minime cu privire la sediu si persoanele care o reprezinta, denumirea sucursalei, obiectul de activitate al sucursalei. Un act constituiv al unei societati comerciale poate servi ca model pentru redactarea unui act constitutiv pentru o sucursala.
Totusi nu trebui ignorate particularitatie
1. Evident nu poate fi vorba de o adunare generala a asociatilor. Aceasta functioneaza doar in cadrul societatii fondatoare.
2. Administratorii sunt numiti in cazul sucursalei reprezentanti sau persoane imputernicite. Persoanele numite ca si persoane imputernicite este bine sa fie persoane care pot efectiv sa exercite acest mandat in locul unde sucursala a fost infiintata, altfel, in mare masura, scopul infiintarii unei sucursale este compromis, fiind interesati ca sucursala sa reprezinte efectiv interesele societatii fondatoare in localitatea in care a fost infiintata.
3. Obiectul de activitate al sucursalei poate reprezenta in totalitate sau partial obiectul de activitate al societatii fondatoare, dar nu poate diferi de acesta.
4. Denumirea sucursalei este denumirea societatii fondatoare urmata de atributul Sucursala si localitate in care are sediul.
5. In actul constitutiv al sucursalei nu trebuie uitat sa se arate ceea ce tine de esenta sucursalei si anume puterile de reprezentare pe care le are in raport cu societatea fondatoare, fie ele exprimate in cel mai general mod, fie limitate la anumite operatiuni, in functie de interesele pentru care a fost constituita sucursala. Este o eroare comuna sa fie omise precizarea puterilor de reprezentare ale sucursalei, fapt care genereaza ulterior dificultati in activitatea sucursalei, mai ales prin retinerile tertilor de a contracta prin intermediul acesteia.

