Modificarea unilaterla a contractului din timp de munca in timp de munca partial. Abuz

Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale prin Decizia Civilă nr. 297 din 18 martie 2008 a decis că măsura modificării contractului de muncă, din contract de muncă cu timp normal, în contract cu timp parţial de muncă, constituie o măsură unilaterală, abuzivă, prin care s-a modificat unul dintre elementele constitutive ale contractului de muncă – „durata”. Sub un alt aspect, încheierea celui de-al doilea contract individual de muncă, fără acordul contestatorului, echivalează cu lipsa consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului, ceea ce contravine disp. art. 16 alin. (1) Codul Muncii.

Cum în cazul încălcării acestor dispoziţii imperative de ordine publică, sancţiunea incidentă este cea a nulităţii absolute, în mod corect prima instanţă a anulat atât prima măsură., cât şi cea de-a doua.

Prin cererea introductivă de instanţă la Tribunalul Botoşani, reclamantul J.N.A, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Ş. şi Primarul aceleiaşi comune din judeţul B, a solicitat anularea deciziei nr. 969/2007 pentru motive de reducere de activitate. În acelaşi context, acelaşi contestator a solicitat anularea contractului de muncă încheiat sub nr. 2302 din 5.06.2007 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că, fără consimţământul lui, primarul comunei i-a emis decizia de reducere a programului de lucru şi l-a obligat la încheierea unui nou contract individual de muncă, cu durată redusă a timpului de lucru.

Prin întâmpinare, Primăria comunei Ş., judeţul B, a solicitat respingerea contestaţiei, cu motivarea că reducerea timpului de activitate a fost reală, iar ca temei legal, s-au invocat dispoziţiile art. 16, 17 alin. (1/1) şi art. 41 alin. (1) Codul Muncii.Cu privire la decizia nr. 969/2007, pârâta a arătat că aceasta nu a avut caracter sancţionator, constituind o simplă modificare a contractului de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 1513/5 decembrie 2007, Tribunalul Botoşani a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 969/2007 emisă de Primarul comunei Ş. şi cererea de anulare a contractului individual de muncă nr. 2302/5 iunie 2007, pe care l-a anulat. Prin aceeaşi sentinţă, Primăria comunei Ş., prin primar, a fost obligată să plătească contestatorului, cu titlu de despăgubiri, diferenţele de salariu dintre salariul ce i se cuvenea pentru un program normal de muncă şi cel efectiv încasat, începând cu 5 iunie 2007 până la data reluării programului cu timp normal de muncă, diferenţe salariale ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei la plata efectivă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Primăria Ş., prin primar, iar în dezvoltarea motivelor, recurenta a arătat că măsura modificării contractului individual de muncă al contestatorului a fost determinată de cauze reale, ce au constat în cauze reale, efectiv în reducerea timpului de lucru în funcţia de guard comunal. Drept urmare, greşit instanţa de fond a considerat că ilegal i s-a modificat contractul de muncă al contestatorului şi că ar fi operat o modificare unilaterală a raporturilor de muncă.În ce priveşte cel de-al doilea aspect, contestatorul şi-a dat consimţământul la încheierea celui de-al doilea contract, prin însăşi semnătura sa pe contract.Cum măsurile luate de instituţia pârâtă sunt legale şi temeinice, se impune admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat. Astfel, măsura modificării contractului de muncă, din contract de muncă cu timp normal, în contract cu timp parţial de muncă, constituie o măsură unilaterală, abuzivă, prin care s-a modificat unul dintre elementele constitutive ale contractului de muncă – „durata” .

Sub un alt aspect, încheierea celui de-al doilea contract individual de muncă, fără acordul contestatorului, echivalează cu lipsa consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului, ceea ce contravine disp. art. 16 alin. (1) Codul Muncii.

Cum în cazul încălcării acestor dispoziţii imperative de ordine publică, sancţiunea incidentă este cea a nulităţii absolute, în mod corect prima instanţă a anulat atât prima măsură., cât şi cea de-a doua, aşa că, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.