Registrele de actiuni.
HOTARIRE Nr. 885 din 1 noiembrie 1995 privind unele masuri de organizare unitara a evidentei actionarilor si actiunilor societatilor comerciale
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 278 din 28 noiembrie 1995 In temeiul art. 71 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si in conformitate cu Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, Guvernul Romaniei hotaraste:
ART. 1
Pentru asigurarea evidentei si a publicitatii anuale a situatiei actiunilor emise de societatile comerciale, potrivit art. 71 din Legea nr. 31/1990, acestea , prin grija consiliului de administratie sau, dupa caz, a managerului, sint obligate sa deschida si sa tina la zi registrele prevazute la art. 64 si la art.
127 lit. a) din Legea nr. 31/1990, dupa cum urmeaza:
- registrul actionarilor, cu continutul prevazut in anexa nr. 1;
- registrul de actiuni, cu continutul prevazut in anexa nr. 2.
ART. 2
Actualizarea registrului actionarilor se efectueaza ori de cite ori este convocata o adunare generala ordinara si/sau extraordinara, dar cel putin o data pe an inaintea adunarii generale ordinare de discutare a bilantului.
ART. 3
Actualizarea registrului actionarilor se face pornind de la lista actionarilor existenti la inceputul perioadei pentru care se face actualizarea si tinind seama de soldul titlurilor, rezultat din toate transmiterile de actiuni, indiferent de natura juridica a transmiterii, inregistrate in registrul de actiuni in toata perioada pentru care se efectueaza actualizarea.
ART. 4
In registrul de actiuni se inregistreaza, in ordine cronologica, toate modificarile in detinerea proprietatii asupra actiunilor, indiferent de natura juridica a transmiterii proprietatii - cesiune, succesiune si altele.
ART. 5
(1) La inregistrarea in registrul de actiuni a modificarilor intervenite in detinerea proprietatii asupra actiunilor se vor avea in vedere urmatoarele:
a) in cazul cesiunii, este obligatorie semnatura in registrul de actiuni a cedentului si a cesionarului, ori a mandatarilor acestora, sau actul notarial;
b) in cazul dobindirii prin succesiune, inscrierea se face cu respectarea prevederilor art. 68 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pe baza certificatului de mostenitor sau, pentru persoanele juridice, pe baza actului legal doveditor al calitatii de succesor, fiind obligatorie si semnatura beneficiarului ori a mandatarului acestuia;
c) in cazul dobindirii prin vinzare silita a actiunilor gajate, inregistrarea se face pe baza actului de vinzare legal incheiat, fiind obligatorie si semnatura beneficiarului sau a mandatarului acestuia.
(2) In toate cazurile, depunerea semnaturii se face cu ocazia primei adunari generale care are loc dupa efectuarea cesiunii, dobindirii succesiunii sau, dupa caz, a dobindirii silite.
(3) Societatea comerciala, prin grija administratorilor sau, dupa caz, a managerului, este obligata sa verifice identitatea persoanelor si dreptul acestora de a semna in registrul de actiuni, precum si autenticitatea actelor pe baza carora se certifica inregistrarile operate.
ART. 6
In cazul actiunilor materializate, transmiterea acestora se va inscrie si pe versoul titlului, mentionindu-se numele noului titular, actul de identitate si data cesiunii.
ART. 7
In cazul actiunilor dematerializate, se va elibera fiecarui actionar un certificat de actionar, in care se vor inscrie urmatoarele: numele/denumirea actionarului, domiciliul/sediul, seria si numarul actului de identitate/numarul de la Oficiul Registrului comertului, numarul total de actiuni dobindite, numarul de ordine si valoarea lor nominala.
ART. 8
Registrele se tin in doua exemplare si se completeaza citet si cu toata atentia. In cazul unei erori, textul eronat se bareaza cu cerneala, scriindu-se textul corect in rubrica destinata acestui scop. Rectificarea se semneaza de catre persoana anume desemnata pentru completarea registrelor.
ART. 9
Societatile comerciale au obligatia ca, in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a prezentei hotariri, sa deschida si sa completeze la zi registrele mentionate la art. 1.
ART. 10
(1) Societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care au fost privatizate pina la data prezentei hotariri, in conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1991, au obligatia ca, in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a prezentei hotariri, sa transmita pe suport magnetic, la Agentia Nationala pentru Privatizare, lista actionarilor, conform formatului prezentat in anexa nr. 1.
(2) Societatile comerciale care se privatizeaza in continuare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 55/1995, Legii nr. 58/1991 si ale Legii nr . 77/1994, vor transmite in mod operativ datele privind evidenta actionarilor in termen de 15 zile de la incheierea contractelor de catre Fondul Proprietatii de Stat si Fondurile Proprietatii Private.
ART. 11
(1) Informatiile primite in conformitate cu prevederile art. 10 al prezentei hotariri si informatiile rezultate in urma procesului de subscriere a cupoanelor nominative de privatizare si a carnetelor cu certificate de proprietate, precum si de alocare a actiunilor, vor fi centralizate de catre Agentia Nationala pentru Privatizare intr-un registru unic computerizat pentru evidenta actionarilor.
(2) Incepind cu data de 15 februarie 1996, registrul unic computerizat din cadrul Agentiei Nationale pentru Privatizare va transfera catre Registrul independent al actionarilor din cadrul Bursei de Valori Mobiliare listele consolidate ale actionarilor rezultate din toate sursele, in forma existenta la acea data. In cazul inregistrarii actionarilor rezultati din subscrierea la Fondurile Proprietatii Private, Agentia Nationala pentru Privatizare va transfera aceste liste ale actionarilor in termen de 15 zile de la primirea listelor transmise de catre societatile de investitii financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietatii Private. Dupa efectuarea transferului, orice modificare privind structura actionariatului va fi transmisa operativ de catre societatile comerciale si societatile de investitii financiare (succesoare ale Fondurilor Proprietatii Private) catre Registrul independent al actionarilor.
ART. 12
(1) Fondul Proprietatii de Stat va informa atit Agentia Nationala pentru Privatizare, cit si Registrul independent al actionarilor asupra tuturor modificarilor titularilor dreptului de proprietate rezultate in urma vinzarii actiunilor sale. Agentia Nationala pentru Privatizare va verifica aceste inregistrari ale actionarilor si va transmite corectiile in termen de 15 zile de la primirea informatiilor de la Fondul Proprietatii de Stat, catre Registrul independent al actionarilor, pina cind Fondul Proprietatii de Stat va vinde intregul pachet de actiuni detinut de societatile comerciale privatizabile.
(2) Registrul independent al actionarilor va transmite lunar Agentiei Nationale pentru Privatizare orice modificare privind listele actionarilor detinute de acesta.
ART. 13
Prevederile art. 10-12 nu sint aplicabile inregistrarii actionarilor rezultati din tranzactiile actiunilor inregistrate la Oficiul de inregistrare a actiunilor apartinind Comisiei Nationale pentru Valori Mobiliare. Aceste tranzactii vor fi inregistrate conform Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori si vor fi reflectate in Registrul independent al actionarilor din cadrul Bursei de Valori Mobiliare, conform normelor specifice emise de Comisia Nationala pentru Valori Mobiliare.
ART. 14
Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarire.

