Prin sentinta comerciala nr. 1953 pronuntata la data de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 410/1285/2004, a fost admisa cererea lichidatorului judiciar al debitoarei SC P.P. SRL CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâtii S.C. si G.G. si au fost obligati pârâti, în solidar, la plata sumei de 439.967,09 lei, pasiv al debitoarei.

    Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca odata cu introducerea cererii de deschidere a procedurii prevazuta de Legea nr. 64/1995, fata de debitoarea SC P.P. SRL Cluj-Napoca, creditoarea BIR SA Cluj-Napoca, a cerut si "urmarirea bunurilor personale ale administratorului, în conditiile în care bunurile din patrimoniul societatii debitoare nu sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor".

    Aceasta cerere poate fi considerata ca o veritabila solicitare de antrenare a raspunderii personale a fostilor administratori statutari, fiind tratata ca atare. Astfel, la sedinta adunarii generale a asociatilor din data de 9 aprilie 2008, lichidatorul judiciar a aratat ca în conditiile în care creditoarea nu renunta la solicitarea formulata, doreste solutionarea actiunii, închiderea procedurii urmând sa aiba loc ulterior rezolvarii acestei situatii. La rândul sau, creditoarea DGFP Cluj a insistat pentru antrenarea raspunderii personale a fostilor administratori statutari.

    Înaintea termenului din data de 29 aprilie 2008 a fost depusa o depusa o cerere de antrenare a raspunderii personale, formulata de catre lichidatorul judiciar, acesta nefacând altceva decât sa continue, în calitate de reclamant actiunea demarata de catre creditoarea initiala, având în vedere schimbarile legislative intervenite, respectiv aparitiei Legii nr. 85/2006. Pârâti în aceasta actiune au fost S.C., domiciliata în Cluj-Napoca si G.G., domiciliat în Italia. Ulterior, s-a descoperit ca pârâtul cetatean strain, figureaza ca având domiciliul în România, localitatea Gilau.

    Pârâta, la data de 18 mai 2009 s-a opus admiterii actiunii, ea continuând activitatea societatii având în vedere contractele pe care societatea le avea încheiate si în derulare, primind comenzi si având doar un singur credit bancar luat.

    La termenul de astazi, lichidatorul judiciar a precizat cuantumul sumei pentru care doreste antrenarea raspunderii personale, acesta fiind de 439.967,09 lei, restul prejudiciului putând fi recuperat din fondurile debitoarei.

    Pârâtul, desi legal citat, nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat în instanta.

    Analizând cererea formulata de catre lichidatorul judiciar, judecatorul sindic a apreciat-o ca fiind fondata si a admis-o, în baza art. 138, lit. c din Legea nr. 85/2006.

    Conform dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridica ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

    Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevazute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere si control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane si societate, fiind vorba de o raspundere civila, patrimoniala, iar sursa obligatiei încalcate determina natura raspunderii.

     Încalcarea unei obligatii decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage raspunderea contractuala a administratorului, iar încalcarea unei obligatii legale atrage raspunderea delictuala a administratorului. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea îndeplinirii unor conditii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si respectiv culpa personala a celui fata de care se antreneaza raspunderea.

    Prejudiciul creditorilor consta în imposibilitatea încasarii creantelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolventa, definita de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

   Simpla constatare a starii de insolventa constituie o conditie suficienta pentru angajarea raspunderii, dat fiind faptul ca are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente fata de catre creditori si implicit prejudicierea acestora.

    Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun conditia ca fapta membrilor organelor de supraveghere si conducere ori fapta oricarei alte persoane sa fi contribuit la ajungerea societatii în stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorii sai. Fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv încetarea platilor sau sa fi constituit numai o conditie favorabila producerii acestei stari.

   

     Vinovatia poate îmbraca forma culpei sau a intentiei si trebuie sa fi existat la data savârsirii faptei. Simpla reprezentare a faptului ca prin savârsirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciaza societatea si creditorii, prin producerea sau numai conditionarea starii de insolventa este suficienta pentru antrenarea raspunderii. În masura în care culpa îmbraca forma intentiei, unele din faptele enumerate constituie de altfel infractiuni. Procedura de antrenare a raspunderii este reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenata pentru întregul prejudiciu produs prin fapta savârsita, prejudiciu ce se raporteaza la întreaga masa a creditorilor.

    Pârâta a recunoscut vina sa, semnând un angajament de plata prin care s-a obligat sa restituie societatii debitoare suma de 69.418 lei.

    Prin raportul înregistrat la dosar în data de 6 mai 2005, lichidatorul judiciar a aratat ca societatea (având ca obiect principal de activitate fabricarea articolelor textile), a ajuns în aceasta situatie datorita resurselor financiare insuficiente pentru a sustine productia ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, platii unui cost al utilitatilor si o chirie mult prea mari fata de cât îsi permitea, manoperei scazuta platita de clienti, lipsei unui personal pregatit în domeniu.

     Având în vedere ca majoritatea creditorilor societatii au fost persoane juridice cu sediul în Italia, se poate trage concluzia ca pârâtii au actionat de la bun început cu intentia de a obtine doar ei foloase de pe urma societatii, nepreocupându-se de "sanatatea" economica si financiara a persoanei juridice.

     Continuând acest mod de gestionare a activitatii societatii era evident ca nu se va putea ajunge decât la falimentarea ei, cu atât mai mult cu cât, în anul 2004, când a fost formulata cererea introductiva, societatile din domeniul textil functionau bine în România, având profituri.

    Astfel, pârâtii, în calitate de asociati si administratori ai debitoarei, au fost obligati, în solidar, la plata sumei de 439.967,09 lei, pasiv nerecuperat al societatii pe care au condus-o.

    Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs pârâta S.C. solicitând admiterea recursului, desfiintarea sentintei ca fiind nelegala si netemeinica.

    În motivare se arata ca prin Sentinta comerciala nr. 1953/C/2009, instanta de fond a admis cererea lichidatorului judiciar al debitoarei SC P.P. SRL CLUJ-NAPOCA, Casa de Insolventa Transilvanie SPRL, iar în calitate de administrator al debitoarei, pârâta a fost obligata, în solidar, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, la plata sumei de 439.967,09 lei reprezentând pasiv al debitoarei.

    Instanta a admis cererea de angajare a raspunderii a pârâtei pe considerentul savârsirii faptei prevazute la arte 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, text care prevede posiblitatea suportarii unei parti din pasivul debitorului de catre organele de conducere a acesteia, atunci când acestia "au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetare de plati".

    În cele ce urmeaza, se arata instantei de judecata totala lipsa de temeinicie si de legalitate a hotarârii atacate, raportat la motivarea instantei în sustinerea solutiei date.

    Astfel cum rezulta din dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 si este sustinut de întreaga doctrina si jurisprudenta în materie, pentru a putea fi angajata raspunderea organelor de conducere, trebuie îndeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa.

    În ceea ce priveste fapta ilicita, astfel cum a retinut si instanta de fond, acestea sunt limitativ prevazute în art. 138, iar în sarcina pârâtei s-a retinut într-un mod total netemeinic fapta prevazuta la litera c), instanta retinând ca s-a ajuns la încetare de plati "datorita resurselor financiare insuficiente pentru a sustine productia ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, platii unui cost al utilitatilor si o chirie mult prea mare fata de cât îsi permite a, manoperei scazuta platita de clienti, lipsei unui personal pregatit în domeniu". Ori toate faptele enumerate nu constituie decât riscuri care însotesc orice activitate comerciala si care din nefericire conduc uneori la o activitate neprofitabila si poate inevitabil, la insolventa, cum a fost si în cazul debitoarei. Astfel ca, toate aceste elemente nu sunt de natura a retine în sarcina recurentei fapta ilicita prevazuta la litera c) de la art. 138. În acest sens s-a retinut si în doctrina, aratându-se ca instantele au respins cererile pentru angajarea raspunderii organelor de conducere în situatiile în care s-a dovedit ca insolventa a avut ca ti cauza "ne sansa de a desfasura o activitate profitabila". (Ion Turcu, Tratat de insolventa, ed. c.H. Beck, Buc., 2006, p. 524).

    În concluzie, neexistând fapta ilicita, solutia instantei de fond ar fi trebuit sa fie aceea de respingere a cererii de antrenare a raspundere a administratorilor debitoarei. Mai mult, pentru a putea fi retinuta fapta prevazuta la lit. c) de la alin. (1) al art. 138, trebuie îndeplinita o conditie suplimentara si esentiala prevazuta de acest text de lege, si anume interesul personal.

    Astfel cum s-a sustinut si în doctrina, interesul personal este o conditie esentiala pentru angajarea raspunderii. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care ducea vadit si inevitabil la insolventa nu este suficient pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. Un astfel de interes personal poate fi retinut, de exemplu, în situatia în care consta în continuarea încasarii salariului de catre conducator. Societatea falita a ajuns în încetare de plati ca o consecinta a faptelor si împrejurarilor de fapt reprezentând fapte ilicite: resursele financiare insuficiente pentru a sustine productia ce avea un ciclu îndelungat de finalizare, plata unui cost al utilitatilor si o chirie mult prea mari fata de cât îsi permitea, manopera scazuta platita de clienti, lipsa unui personal pregatit în domeniu.

    Prin întâmpinarea formulata lichidatoarea Casa de Insolventa Transilvania SPRL a solicitat respingerea ca neîntemeiata a recursului si mentinerea în totalitate a sentintei recurate.

    În motivare se arata ca prin sentinta recurata instanta a admis cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a lichidatorului judiciar, întemeiata pe prevederile art. 138, alin. 1, lit. c din Legea m. 85/2006 privind procedura insolventei si a dispus obligarea pârâtilor S.C. si G.G., în calitate de fosti administratori statutari ai societatii falite, la plata în solidar a pasivului debitoarei, în suma de 439.967,09 lei.

    Astfel, cum în mod corect a stabilit si instanta de judecata, modul "nesanatos" de gestionare a activitatii societatii falite a avut repercusiuni grave asupra situatiei economico-financiare a acesteia. Pârâtii au actionat înca de la început cu intentia de a obtine doar ei foloase de pe urma activitatii societatii falite, neavând în vedere conditiile necesare existentei si functionarii "sanatoase" ale societatii.

    Prin urmare, având în vedere cele aratate, era evident ca, prin continuarea acestui mod de gestionare a activitatii societatii, se va ajunge la falimentarea ei, cu atât mai mult cu cât, în anul 2004, când a fost formulata cererea introductiva de deschidere a procedurii insolventei, societatile din domeniul textil functionau bine în Romania, având profituri.

    Astfel, apreciaza ca faptele si împrejurarile de fapt aratate nu sunt "doar simple riscuri care însotesc orice activitate comerciala", asa cum arata recurenta, "care din nefericire conduc uneori la o activitate neprofitabila si poate inevitabil, la insolventa", ci sunt actiuni/inactiuni ale fostilor administratori statutari ai societatii falite care au avut ca si consecinta ajungerea societatii în încapacitate de plati.

    Având în vedere ca, înca din perioada înfiintarii societatii falite, administratorii statutari au actionat în interes propriu, stabilindu-si relatiile comerciale în Italia si conducând gestiunea societatii într-un mod delasator si în neconformitate cu cerintele pietei din perioada respectiva, apreciem ca instanta de judecata a stabilit în mod corect ca faptele si împrejurarile de fapt ilicite au fost savârsite în interesul personal al fostilor administratorilor statutari ai societatii falite.

    Mai mult, si remuneratia primita de catre fostii administratori statutari ai societatii falite în virtutea contractului de mandat încheiat cu societatea falita, considera vadit interesul acestora în continuarea unei activitati daunatoare bunului mers al societatii falite.

    Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:

    Creditoarea B.I.R. prin cererea de deschidere a procedurii instituita de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei S.C. P.P. SRL Cluj-Napoca a solicitat ca subsecvent declansarii procedurii sa se dispuna urmarirea bunurilor personale ale administratorilor în conditiile în care bunurile din patrimoniul societatii nu sunt suficiente pentru acoperirea pasivului debitoarei.

    Ulterior, lichidatorul judiciar în exercitarea prerogativelor instituite în favoarea sa a procedat la precizarea temeiului juridic a cererii formulate de catre creditoarea care a promovat cererea de deschidere a procedurii insolventei urmare a hotarârii adunarii generale a creditorilor din 9 aprilie 2008, fiind precizata si împrejurarea ca o parte a pasivului a fost acoperita urmare a valorificarii acestora de catre Administratia Finantelor Publice Gilau, fiind formulata în temeiul disp. art. 132 alin. 2 C. pr. civ. o precizare a sumei pentru care se solicita antrenarea raspunderii administratorilor la suma de 439.967,09 lei reprezentând cuantumul pasivului înscris în tabelul definitiv al creditorilor din care a fost scazut disponibilul din cont.

    În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati; au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetarii de plati; in luna precedenta încetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

    In caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa.

    Persoanele in cauza se pot apara de solidaritate daca, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolventa si au facut sa se consemneze, ulterior luarii deciziei, opozitia lor la aceste decizii.

    Natura juridica a raspunderii membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, nu este identica pentru toate persoanele indicate în textul de lege mentionat.

    Natura juridica a raspunderii administratorilor societatii se circumscrie raporturilor legale pe care acestia le au cu societatea si obligatiilor instituite în sarcina acestora de catre dispozitiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit carora obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege.

    Asadar, raspunderea administratorilor are o componenta contractuala si una legala.

    Administratorii sunt raspunzatori fata de societate pentru: realitatea varsamintelor efectuate de asociati; existenta reala a dividendelor platite; existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere; exacta îndeplinire a hotarârilor adunarilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

    Temeiul juridic al cererii formulate cuprinde o enumerare exemplificativa a persoanelor împotriva carora poate fi introdusa cu succes actiunea pentru instituirea raspunderii prin obligarea acestora la suportarea a unei parti sau a întregului pasiv al debitoarei aflata în procedura instituita de Legea nr. 85/2006.

    Textul legal invocat nu distinge între conducatorii, organele de conducere în functie la data deschiderii procedurii si conducatorii a caror mandate au încetat la diverse date, iar împrejurarea ca pârâta fata de care s-a solicitat antrenarea raspunderii sustine ca în fapt nu îndeplinea atributiile ce decurgeau din calitatea de administrator nu au relevanta raportat la împrejurarea ca nu a fost operata în evidentele registrului comertului o modificare în sensul afirmat de pârâta în ceea ce priveste persoana împuternicita sa reprezinte debitoarea.

    Interpretarea de catre judecatorul sindic a probatoriul administrat si a concluziilor raportului întocmit de administratorul judiciar s-a realizat ca urmare a aprecierii gresite a afirmatiilor cuprinse în înscrisurile la care s-a facut referire.

    Astfel, raportul întocmit în baza disp. art. 24 lit. a si 56 din Legea nr. 64/1995 privind cauzele si împrejurarile care au condus la încetarea de plati au evidentiat ca acestea sunt resursele financiare insuficiente pentru a putea sustine o productie cu un ciclu îndelungat costul ridicat al utilitatilor si a chiriei, valoarea scazuta a manoperei platita de clienti, lipsa unui personal pregatit, blocarea conturilor bancare de catre creditoarea care a solicitat deschiderea procedurii precum si greutatile întâmpinate la încasarea creantelor care au determinat imposibilitatea platii furnizorilor, unica concluzie fiind aceea de inexistenta a premiselor pentru reorganizare fara a fi evidentiata o culpa a unora din persoanele enumerate anterior în dispozitiile art. 137 din Legea nr. 85/2006 iar la acest moment de dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

    Analiza cererii de antrenare a raspunderii continuata de lichidatorul judiciar raportat la continutul prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 realizata de judecatorul sindic s-a realizat din perspectiva prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c potrivit carora antrenarea raspunderii poate fi dispusa pentru ipoteza în care vreuna din persoanele enumerate a dispus în interes personal continuarea unei activitati care ducea în mod vadit persoana juridica la încetarea de plati.

    Interpretarea textului legal apreciat ca fiind incident releva ca pentru aceasta ipoteza este necesara îndeplinirea a doua conditii, respectiv aceea a continuarii activitatii societatii chiar si în ipoteza în care aceasta duce în mod vadit la încetarea de plati si cea de-a doua conditie a existentei unui interes personal.

    Antrenarea raspunderii speciale instituite de legiuitor prin disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune asadar în mod primordial savârsirea uneia din faptele enumerate de textul legal.

   

   Simpla continuare a activitatii societatii chiar si în ipoteza în care se evidentiaza ca aceasta va determina intrarea în insolventa nu poate fi de natura a fi interpretata ca fiind suficienta pentru aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

    Recurenta a sustinut în mod corect ca prima instanta a omis sa analizeze îndeplinirea celei de a doua cerinta respectiv cea a interesului personal retinând ca doar continuarea activitatii în conditiile evidentiate în raportul întocmit de lichidatorul judiciar era suficienta pentru aplicarea prevederilor legale enuntate.

    Aceasta aplicare a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu este în conformitate cu continutul textului legal enuntat care a stabilit ca fapta devine culpabila doar în ipoteza în care aceasta se realizeaza în interes personal, care ar fi presupus obtinerea de venituri în favoarea celor doi administratori ai societatii, fapt care nu a fost nici afirmat si nici probat în prezenta procedura.

   

   Considerentele evidentiate au format convingerea instantei asupra temeiniciei recursului promovat retinând ca prima instanta a interpretat si aplicat în mod gresit dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în speta nefiind întrunite toate conditiile necesare pentru antrenarea raspunderii speciale a administratorilor astfel ca în temeiul disp. art. 312 C. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta S.C. împotriva sentintei civile nr. 1953/19.05.2009 pronuntata în dosarul nr. 410/1285/2004 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o va modifica în sensul ca va respinge cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a pârâtilor.

    Respinge cererea privind obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere ca s-a solicitat obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecata ori demersul judiciar declansat de creditoarea reclamanta B.I.R. a fost sustinut subsecvent abrogarii Legii nr. 64/1995, de catre lichidatorul judiciar în considerarea exigentelor instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006, fara a fi fost formulata o astfel de cerere de catre aceasta entitate, astfel ca în raport de prevederile art. 274 C. pr. civ. cererea apare ca fiind neîntemeiata.

    Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 149 din 25 ianuarie 2010