Plata contravalorii partilor sociale reactualizate prin reevaluare. SRL.

Legea nr.31/1990, art.226 alin.1 lit.c, alin.2-3

Potrivit art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv, sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Din economia textului precitat, rezultă fără putinţă de tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziţii referitoare la această normă legală este supusă numai recursului.

ICCJ Secţia comercială, Decizia nr.187 din 21 ianuarie 2010

 

Reclamanţii A.E. şi M.N. au chemat în judecată pârâta SC S. SRL Târgu Jiu solicitând să se dispună retragerea reclamanţilor din cadrul societăţii pârâte, cu obligarea acesteia la plata contravalorii părţilor sociale în cadrul societăţii pârâte şi la plata contravalorii părţilor sociale reactualizate prin reevaluare, deţinute de către cei doi reclamanţi şi anume de 5% şi respectiv 40%.

De asemenea, au solicitat obligarea administratorului societăţii la plata daunelor materiale produse din culpa sa, ca urmare a activităţii defectuoase în conducerea firmei în cursul anului 2005 şi prima parte a anului 2006, urmând ca aceste despăgubiri să fie raportate la contravaloarea părţilor sociale.

Reclamanta A.E. a arătat că a preluat prin actul adiţional din 18 iunie 2003 părţile sociale deţinute de către soţul său A.C. După decesul soţului au apărut neînţelegeri între asociaţii rămaşi, generate de modul abuziv de gestionare a intereselor acesteia de către administratorul P.V.

Având în vedere starea financiară a societăţii, valoarea părţilor sociale s-a diminuat continuu, reclamanţii menţionând că s-a iniţiat procedura de excludere a asociatului P.V., cerere respinsă prin sentinţa nr.215/2005 rămasă irevocabilă.

Reclamanţii au arătat că prin cele trei capete de cerere nu au înţeles să fie evaluate şi restituite numai părţile sociale în sine, ci să fie realizat un partaj, prin reevaluarea la zi a patrimoniului social, a mijloacelor fixe şi circulante şi la restituirea cotei-părţi de contribuţie, proporţional cu procentul părţilor sociale şi identificarea prejudiciului creat de P.V. în perioada 2005-2006.

Prin sentinţa nr.359/4 martie 2009, urmare strămutării cauzei, Tribunalul Vâlcea a admis cererea reclamanţilor M.N. şi A.E. în contradictoriu cu SC S. SRL; a fost respins capătul de cerere privind dispunerea retragerii reclamanţilor, ca rămasă fără obiect; au fost împărţite bunurile, potrivit variantei a 7-a din expertiză. Reclamantei A.E. i-au revenit bunuri în valoare totală de 3.315.047,10 lei.

Reclamantului M.N. i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 419.252 lei, iar pârâtei SC S. SRL, i-au fost atribuite bunuri în valoare de 4.387.352,71 lei. Societatea pârâtă va achita o sultă de 612,10 lei către reclamanta A.E. şi va primi o sultă de 24,05 lei de la pârâtul M., în contul părţilor sociale în procent de 55% din capitalul social.

De asemenea, s-a reţinut că schiţa întocmită de expertul M.M. face parte integrantă din hotărâre.

În fine, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.V. la plata sumei de 8.728,08 lei, precum şi capătul de cerere privind raportarea despăgubirilor susmenţionate la contravaloarea părţilor sociale, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă; şi s-a dispus ca părţile sociale ale asociaţilor retraşi să fie distribuite celorlalţi asociaţi rămaşi în societate, proporţional cu numărul de părţi sociale deţinute în cadrul societăţii pârâte, compensând cheltuielile de judecată, rămânând ca M.N. să plătească suma de 203,70 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2.188,41 lei către reclamanta A.E., cu acest titlu.

Instanţa de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru evaluarea patrimoniului societăţii, pentru a se verifica legalitatea actelor de administrare a societăţii de către pârâtul P.V. şi pentru a face propuneri de lotizare a bunurilor societăţii.

Tribunalul a constatat că expertul a efectuat iniţial trei variante de propuneri de lotizare, la care părţile au avut obiecţiuni, ajungându-se ca în final să se facă alte 4 variante de lotizare.

După strămutarea cauzei la Tribunalul Vâlcea au fost invocate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar cu privire la cererea de retragere s-a invocat excepţia lipsei de obiect ca şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin încheierea din 18 februarie 2009, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la capetele de cerere privind angajarea răspunderii administratorului P.V., având în vedere dispoziţiile art.155 din Legea nr.31/1990; şi a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii de retragere a reclamanţilor din societate şi a prematurităţii cererii de obligare a societăţii la plata drepturilor băneşti ale reclamanţilor.

Cu privire la capătul de cerere privind dispunerea retragerii din societate a celor doi reclamanţi, prin aceeaşi încheiere, completată ulterior în considerentele sentinţei, tribunalul a constatat că reclamanţii au fost asociaţi în cadrul SC S. SRL Târgu Jiu, alături de D.I.L., P.V. şi T.N.; că anterior formulării cererii de chemare în judecată ambii reclamanţi au depus cerere de retragere din societate şi că reclamanţii au solicitat să se constate retragerea acestora din societate şi nu dispunerea de către instanţă a retragerii acestora, cerere considerată de tribunal a fi inadmisibilă deoarece are valoare de modificare a cererii iniţiale, interzisă de dispoziţiile art.132 alin.1 C. proc. civ.

Cu privire la acest capăt de cerere, tribunalul a constatat că prin hotărârea AGA nr.34/5 iunie 2006 a fost aprobată retragerea celor doi reclamanţi din societate şi că, în consecinţă, capătul de cerere prin care a fost solicitat să se decidă asupra retragerii din societate, a rămas fără obiect.

Cu privire la capetele doi şi trei, relative la angajarea răspunderii administratorilor societăţii, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au calitate procesuală activă în angajarea răspunderii acestora, o astfel de cerere aparţinând societăţii.

Tribunalul a mai constatat că reclamanţii şi reclamanta A.E. au solicitat plata contravalorii părţilor sociale şi că au renunţat la cererea de atribuire în natură a bunurilor, deoarece nu sunt de acord cu lotizarea bunurilor; că, părţile nu s-au înţeles cu privire la drepturile asociaţilor rămaşi; că, în raportul de expertiză contabilă întocmită de expert M.G. a fost stabilită valoarea patrimoniului conform ultimului bilanţ aprobat şi cotele părţi ce se cuvin reclamanţilor ca şi variantele de lotizare fizică a patrimoniului, raport care nu a fost contestat de părţi; că, potrivit acestui raport, valoarea capitalului social este de 8.289.148,25 lei raportat la data de 31 decembrie 2006, dată de referinţă solicitată de reclamanţi potrivit obiectivului propus, în raport de care valoarea cotei părţi ce se cuvine asociaţilor retraşi este inferioară celei rezultate din evaluarea capitalului social din data de 30 iunie 2006; că, relativ la lotizarea bunurilor, iniţial reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii părţilor sociale, ulterior modificând-o, la 10 octombrie 2007 solicitând repartizarea în natură a contravalorii părţilor sociale, prin atribuirea de teren şi construcţii; că renunţarea ulterioară la această modalitate de împărţeală este contrară dispoziţiilor art.132 C. proc. civ., având în vedere că pârâta nu a fost de acord cu această modificare a acţiunii.

Relativ la lotizarea bunurilor, tribunalul a reţinut că societatea pârâtă înţelege să-şi continue activitatea de producţie şi că, în consecinţă, pentru realizarea scopului acesteia, nu se poate dispensa de activele societăţii legată de activitatea sa şi, în consecinţă, propunerea de lotizare ce răspunde acestei nevoi a pârâtei, cât şi pretenţiei reclamantei A.E. de a nu fi obligată la plata unei sulte împovărătoare, este varianta şapte.

Tribunalul a considerat că obiecţiunea reclamantei, legată de introducerea imobilului C10 în această variantă, nu este fondată deoarece acest bun se afla în patrimoniul societăţii la momentul partajării, cu atât mai mult cu cât, prin sentinţa civilă nr.1621 din 8 martie 2007, rămasă irevocabilă, a fost stabilită calitatea de proprietar a societăţii pârâte asupra acestui bun.

În fine, instanţa a decis că părţile sociale ale asociaţilor retraşi vor fi distribuite celorlalţi asociaţi rămaşi în societate, proporţional cu numărul părţilor sociale deţinute de aceştia şi că în temeiul art.276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată efectuate de părţi vor fi compensate parţial, urmând ca reclamantul M.N. să plătească 230,76 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2188,41 lei, către A.E.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au promovat apel reclamanţii considerând soluţia pronunţată de prima instanţă netemeinică.

Instanţa de apel a pus în discuţie calificarea căii de atac aplicabilă în speţă, având în vedere dispoziţiile art.266 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990.

Luând în discuţie această excepţie instanţa a decis că, în speţă, calea de atac este recursul şi nu apelul şi a trecut la soluţionarea cauzei în complet de trei judecători.

Curtea de Apel Piteşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr.603 din 27 mai 2009, a respins recursul ca nefondat.

Răspunzând criticilor formulate s-a reţinut că raţiunea pentru care instanţa de fond a repartizat bunurile în varianta şapte este justificată, deoarece, în adevăr, în acest fel se asigură continuitatea activităţii societăţii, prin repartizarea bunurilor necesare şi utile, realizării scopului societăţii şi, pe de altă parte, se evită valorile mari ale sultei, corelativ cu respectarea principiului repartizării în natură a bunurilor.

S-a mai reţinut că, prin toate încheierile de şedinţă şi precizările făcute, reclamanţii nu au făcut obiecţiuni cu privire la evaluarea imobilului C10 - bloc de locuinţe, ci doar au solicitat ca acest imobil să fie atribuit în lotul pârâtei.

De asemenea, instanţa de recurs a arătat că, ulterior, reclamanţii şi-au modificat acţiunea prin cererea de împărţire a bunurilor în natură, acceptată tacit de pârâtă prin faptul că nu a ridicat obiecţiuni la această modificare a acţiunii.

Reclamanţii au declarat recurs considerând că decizia nr.603/R-C a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.304 C. proc. civ.

S-a considerat că s-au încălcat prevederile legale privind compunerea completului de judecată, în sensul că la judecată nu a participat numărul de judecători prevăzut de lege, respectiv doi judecători pentru apel, aşa cum prevăd dispoziţiile art.54 din Legea nr.304/2004.

Astfel, ca urmare a rămânerii fără obiect a cererii privind retragerea din societate a asociaţilor instanţa de fond a soluţionat numai stabilirea drepturilor asociaţilor retraşi şi împărţirea patrimoniului potrivit dispoziţiilor art.226 alin.3 din Legea nr.31/1990.

În mod greşit, instanţa de apel a calificat-o ca fiind recurs, deoarece art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 republicată prevede calea de atac a recursului numai în cazul retragerii asociatului în baza unei hotărâri judecătoreşti, caz ce nu se regăseşte în speţă.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Principalul capăt de cerere al acţiunii formulate de reclamanţi, respectiv retragerea din societate – capăt de cerere de care depindea şi soluţionarea celorlalte capete este întemeiat pe dispoziţiile acestui text de lege.

Ca urmare, hotărârea pronunţată este supusă numai recursului.

De asemenea, alin.2 al aceluiaşi articol dispune că instanţa se va pronunţa prin aceiaşi hotărâre şi cu privire la structura capitalului social.

Alin.3 al aceluiaşi articol prevede expres că totodată instanţa va putea stabili şi drepturile asociatului retras, pentru părţile sociale cuvenite.

Din economia textului precitat, rezultă fără putinţă de tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziţii referitoare la această normă legală este supusă numai recursului.

Faţă de cele arătate, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de pârâta intimată a fost admisă, iar recursul a fost respins ca inadmisibil.