Opoziţia întemeiată pe art.61 şi 62 din LSC. Calea de atac. Calificare. SA.

Încălcând principiul disponibilităţii, instanţa a calificat opoziţia  întemeiată pe dispoziţiile art.61 şi 62 din Legea nr.31/1990 ca fiind o cerere în anularea  hotărării  AGA, bazată pe art.131 alin.(2) din Legea nr.31/1990, depăşind limitele investirii, şi pe cale de consecinţă s-a  soluţionat cererea  intitulată  recurs  ca  fiind apel,  potrivit dispoziţiilor  art.288 C.prod.civ.           

 Însă, conform prevederilor art.62 alin. (3) din Legea nr.31/1990 hotărârea  pronunţată  asupra opoziţiei este supusă numai recursului şi în raport cu aceste prevederi legale, a fost casată decizia instanţei de apel şi cauza trimisă  spre soluţionarea  recursului  aceleiaşi   curţi  de  apel.

(Secţia comercială, decizia nr.3895 din 23 iunie 2005)

            Prin sentinţa civilă nr.6742/19 decembrie 2003 a Tribunalului Dolj,  Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte opoziţia formulată de P. A. în contradictoriu cu intimatele S.C. P. S.A. Craiova şi OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI Craiova, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 10 aprilie 2003 a S.C. P.S.A. Craiova pct.5 “Diverse”, s-au respins celelalte capete de cerere.

            Apelul declarat de S.C. P. S.A. Craiova împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins prin decizia nr.283/28 iunie 2004 a Curţii de Apel  Craiova , Secţia comercială, reţinându-se în considerentele deciziei că instanţa de fond a calificat greşit cererea ca fiind opoziţie, deoarece reclamantul nu este creditor social, iar scopul urmărit prin promovarea acţiunii este constatarea nulităţii hotărârii A.G.A.

            Calificarea acţiunii este atributul exclusiv al instanţei şi faţă de obiectul litigiului – calificarea corectă a cererii este aceea a unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii A.G.A., formulată în temeiul art.131 alin.2¹ din Legea 31/1990.

            În raport cu această calificare s-a considerat că sentinţa pronunţată este susceptibilă a fi atacată cu apel şi nu cu recurs conform dispoziţiilor art.282 C.proc.civ. raportat la art.720⁸ C.proc. civ.modificat prin O.U.G. nr.58/2003, ordonanţă aprobată prin Legea nr.195/2004.

            Pe fondul litigiului, s-a reţinut că dispoziţia de antrenare a răspunderii administratorului luată prin hotărârile A.G.A. din 10 aprilie 2003 este lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispoziţiile art.129 alin.(2) din Legea 31/1990, care prevăd că este obligatoriu votul secret pentru luarea acestei hotărâri.

            S.C. P. S.A. Craiova a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art.304 pct.6, 9 şi 10 C.proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.

            În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile codului de procedură civilă privind principiul disponibilităţii în sensul că a calificat opoziţia ca fiind o cerere în anulare a hotărârii A.G.A.

            Nu s-au avut în vedere dispoziţiile art.131 (2)² din Legea 31/1990 care prevăd că administratorii nu pot ataca hotărârea A.G.A privitoare la revocarea lor din funcţie.

            Recurenta a invocat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.304 pct.10C.proc.civ., în sensul că nu s-a pronunţat asupra probelor administrate de aceasta, respectiv convocatorul A.G.A. dat publicităţii în Monitorul Oficial, procesul verbal al Adunării Generale, din care rezultă că A.G.A. din 10 aprilie 2003 s-a desfăşurat cu respectarea condiţiilor cerute de art.111 – 112 din Legea 31/1990. Nu s-au avut în vedere documentele din care rezultă comportamentul oponentului care în calitate de administrator a încălcat în mod repetat prevederile actului constitutiv, ale regulamentului de organizare şi funcţionare şi a săvârşit fapte incompatibile cu calitatea de administrator, aşa cum prevăd dispoziţiile art.145 din Legea 31/1990.

            În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.6 C.proc. civ. s-a susţinut că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.

            Astfel, prin opoziţia formulată şi precizată ulterior, s-a solicitat ca în temeiul art.61 şi 62 din Legea 31/1990 să se dispună anularea prevederilor hotărârii luate în A.G.A. din 10 aprilie 2003 specificate la punctul 2 lit.a), b) şi c), iar instanţa a constatat nulitatea absolută a punctului 5 „Diverse” din această hotărâre.

            Recursul este fondat.

            Reclamantul P. A. a formulat la data de 23 octombrie 2004 o cerere intitulată opoziţie prin care a solicitat ca în temeiul art.61 din Legea 31/1990 să se dispună anularea art.2 lit.a), b) şi c) din hotărârea A.G.A. a S.C. P. S.A. Craiova din 10 aprilie 2003, acordarea drepturilor băneşti până la repunrea sa în drepturi, cu daune morale în cuantum de 100.000.000 de  lei.

            La 12 noiembrie 2003, P. A. a formulat precizări la această opoziţie şi a arătat că temeiul juridic este art.61 şi art.62 din Legea 31/1990 şi a menţionat că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art.145 din acest act normativ.

            Potrivit dispoziţiilor art.129 alin. (6) C.proc.civ. care consacră principiul disponibilităţii,  în procesul civil „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii„ ceea ce  înseamnă că reclamantul fixează în cererea sa de chemare în judecată limitele şi obiectul acţiunii.

            În speţă, reclamantul şi-a precizat cererea ca fiind opoziţie, întemeiată pe dispoziţiile art.61 şi art.62 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale.

            Instanţa de apel, prin decizia recurată, a schimbat obiectul acţiunii şi a depăşit limitele investirii în sensul că a calificat-o ca fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A., formulată în temeiul art.131 alin.(2) din Legea 31/1990.

            În raport cu obiectul acţiunii formulată de reclamant , opoziţie,  instanţa de apel, în mod greşit, a soluţionat cererea intitulată de altfel „recurs”, ca apel, potrivit dispoziţiilor art.282 C.proc. civ. raportat la art.720⁸ C.proc. civ..

            Conform dispoziţiilor art.62 alin. (3) din Legea 31/1990, hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.

            În raport cu aceste prevederi legale şi având în vedere art.312 (5) C.proc. civ., recursul declarat de pârâtă a fost admis, s-a casat decizia instanţei de apel şi s-a trimis cauza aceleieaşi instanţe pentru a se soluţiona calea de atac, ca recurs.

            Nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care se vor avea în vedere ca apărări la instanţa de trimitere.