Dreptul asociatului la controlul asupra gestiunii societatii. SRL.

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I–SECŢIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 399

Şedinţa publică de la 29 octombrie 2009

Pe rol fiind soluţionarea apelului formulat de apelanta J. F., împotriva sentinţei comerciale nr.13077/28.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii E. D. N. şi (...) E. SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns, apelanta, reprezentată de avocat S. D. H., cu împuternicire avocaţială la dosarul de fond şi intimata E. D. N., personal şi asistată de avocat E. J. E., cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind intimata (...) E. SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei prezenta în sală a martorului H. B. D., lipsa martorei K. M. J. şi faptul că apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, o adresă formulată de apelantă către Biroul de Evidenţă a Persoanei nr.1, prin care a solicitat indicarea adresei martorei K. M. J..

Apărătorul intimatei E. D. N. învederează instanţei că nu s-a îndeplinit procedura de citare cu martorul K. M. J., şi deşi s-a pus în vedere apelantei la termenul anterior să indice adresa detaliată a acestui martor, partea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, astfel încât, solicită decăderea acesteia din proba cu martorul K. M. J.. Face precizarea că Direcţia Informatizată a persoanei are sediul în B-E..(...), iar nu în str-(...) (...) aşa cum rezultă din adresa depusă de apelantă la dosar.

Apărătorul apelantei învederează instanţei că potrivit arondărilor teritoriale există mai multe birouri de evidenţă informatizată a persoanei, apelanta făcând demersuri la Biroul de evidenţă informatizată a persoanei de la domiciliul său. Susţine că nu a primit încă răspunsul de la acest birou deoarece nu a fost suficient timp. Pe data de 21.10.2009 a solicitat copie legalizată a încheierii de şedinţă din data de 08.10.2009 şi în aceeaşi zi a trimis cererea către Biroul de Evidenţă a Persoanei nr.1. Consideră că a făcut demersurile necesare pentru obţinerea adresei martorei K. M. J. urmând a depune la dosar răspunsul primit.

Apărătorul intimatei persoană fizică nu contestă faptul că apelanta a făcut demersuri pentru aflarea domiciliului martorei K. M. J., însă instanţa a dispus ca până la termenul de faţă să indice adresa completă a martorului, iar nu să facă demersuri. Pentru a face demersuri a avut la dispoziţie mai multe termene acordate de către instanţă.

Apărătorul apelantei învederează instanţei că intimata E. D. N. cunoaşte mai bine adresa martorei K. M. J. deoarece colaborează cu aceasta în privinţa contabilităţii de mai mult de zece ani, însă aceasta nu doreşte să facă cunoscută adresa martorei.

Având cuvântul pe decădere, apărătorul apelantei susţine că adresa de domiciliu a martorei K. M. J. a fost indicată complet fiind aceea din Calea E. nr.233, .1A, .1, .8, .31, sector 3 şi că a indicat suplimentar adresa din B-E..(...) (...) nr.34, sector 3, considerând a fi adresa de domiciliu cea din Calea E. unde se află sediul (...) D. D. SRL, societatea care încheie actele contabile pentru (...) E. SRL.

Consideră că nu se impune decăderea cu privire la adresa suplimentară pe care nu a reuşit să o identifice şi să indice complet, luând în considerare numai adresa de domiciliu a martorei.

Apărătorul intimatei persoană fizică învederează instanţei că la dosar nu există nici un document oficial din care să rezulte adresa de domiciliu a martorei K. M. J..

Având în vedere că, în ceea ce priveşte pe martora K. M. J. nu s-a indicat adresa completă de domiciliu unde urmează a fi citată. Singura adresă completă precizată de apelanta – reclamantă în ceea ce o priveşte pe martora K. M. J., cu dovadă în acest sens la dosar este în Calea E. nr.233, .1A, .1, .8, .31, sector 3 potrivit adresei Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i din 16.07.2009 acolo unde se află sediul (...) D. D. SRL, societatea contabilă a martorei K. M. J..

Având în vedere că martora se citează la adresa de domiciliu şi nu la sediul unde-şi desfăşoară activitatea, pentru neindicarea domiciliului martorului Curtea dispune decăderea apelantei din proba cu audierea martorei K. M. J..

În temeiul art. 105 alin. 2 C.pr.civ., apărătorul apelantei – reclamante solicită anularea parţială a dispoziţiei cu privire la decăderea din dreptul de a audia martora K. M. J., având în vedere că vătămarea sa este evidentă. A indicat constant şi anterior şi astăzi în şedinţă publică că adresa de domiciliu a martorei este în Calea E. nr.233, .1A, .1, .8, .31, sector 3 iar nu cea din B-E.. (...) (...) nr.34, sector 3. Ï. această adresă coincide cu sediul firmei indicate de Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de apărătorul apelantei – reclamante, instanţa pronunţându-se în temeiul dovezilor existente la dosar cu referire la adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i

Curtea lasă dosarul la sfârşitul şedinţei de judecată, pentru ora 12,00 în vederea audierii martorului H. B. D..

După reluarea dezbaterilor, se depune jurământul şi se audiază martorul H. B. D., legitimat cu CI seria (...) nr.(...) eliberată de Secţia 16 Poliţie la data de 15.01.2004, acesta răspunzând punctual la întrebările formulate de către apărătorul apelantei – reclamante.

După aceea se semnează declaraţia atât de către martorul audiat, după ce a lecturat în prealabil declaraţia cât şi de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

În continuare, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de apel.

Apărătorul apelantei reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii precizate, cu cheltuieli de judecată pentru apel şi fond. Solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise. Precizează că actele specifice enunţate explicit în cele două notificări nu au fost comunicate nici până în prezent apelantei – reclamante. A solicitat insistent copiile tuturor actelor de dobândire şi înstrăinare a bunurilor imobile şi delegaţiile date de administrator pentru achiziţionarea şi vânzarea acestora.

Arată că nu se regăsesc asemenea acte nici în actele comunicate apelantei cu proces verbal şi nici în dosarul penal.

A solicitat informaţii cu privire la modalităţile de finanţare a achiziţionării de autovehicule, cu privire la finanţarea societăţii, persoanele care au făcut asemenea creditări şi cui i-au fost restituite creditările respective, informaţii pe care nu le-a primit.

De asemenea, a solicitat informaţii cu privire la bunurile închiriate de societate, mobile sau imobile, însoţite de contractele respective, însă nici aceste informaţii nu le-a primit. A cerut extrasele de cont pentru anul 2002 şi infirmaţii cu privire la sumele încasate de societate cu titlu de finanţare, la dosarul de fond aflându-se doar un extras din contul personal al celuilalt asociat E. D.. BCR SA a refuzat în lipsa unei hotărâri AGA să elibereze extrase de cont.

A mai solicitat informaţii cu privire la retragerea sumei de 33.130.550 lei în luna mai 2004 după vânzarea imobilului din proprietatea societăţii neştiind şi nici până astăzi nu ştie cine a retras această sumă şi cu ce titlu. A cerut informaţii cu privire la suma totală, excluzând contribuţia la capitalul social cu care apelanta – reclamantă a finanţat societatea şi care figurează înscrisă în evidenţele contabile, însă nu a obţinut nici o informaţie.

Apărătorul intimatei persoană fizică solicită respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanţa privind achitarea onorariului de avocat. Potrivit constatării instanţei de fond nu există un refuz al intimatei E. D. N. de a pune la dispoziţie informaţiile şi actele solicitate de către apelanta-reclamantă până la sfârşitul anului 2006, au fost predate acesteia prin procesul verbal din data de 21.02.2005, existent la dosarul cauzei. Ulterior apelanta a înţeles să se adreseze organelor de poliţie în loc să continue colaborarea cu intimata administrator al societăţii. La cererea organelor de poliţie s-a întocmit un nou proces verbal şi s-au predat o serie de înscrisuri, printre care bilanţurile aferente anilor 2001 – 2006, balanţe de verificare până la nivelul anului 2006 şi o serie de informaţii cu privire la modalităţile de finanţare, documente privind achiziţiile, vânzarea mijloacelor fixe toate fiind menţionate în procesul verbal din 29.05 2006. Cu privire la extrasele de cont şi alte informaţii de acest gen, apelanta a fost convocată în nenumărate rânduri în cadrul AGA în ideea de a i se prezenta şi situaţiile financiar – contabile ulterioare anului 2006, aceasta a refuzat să dea curs convocărilor şi nu s-a prezentat, răspunzând la o singură convocare, motivând faptul că nu a avut traducător. Susţine că apelanta, având cheile societăţii a avut acces în permanenţă la documentele acesteia. Dacă dorea să consulte actele societăţii avea posibilitatea oricând să o facă, însoţită şi de un specialist dacă era nevoie. Potrivit răspunsurilor date de martor, reclamantei nu i s-a interzis niciodată accesul în incinta societăţii, nu i s-a refuzat nici un fel de informaţie şi nu i s-a refuzat eliberarea nici unui document pe care l-a solicitat.

 

C U R T E A

Prin sentinţa comercială nr.13077/28.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI-a Comercială s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta J. F. în contradictoriu cu pârâtele (...) E. SRL şi E. D. N., acţiunea având ca obiect obligarea pârâtelor de a furniza informaţiile solicitate prin notificările comunicate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire nr.6662-66663 din data de 16.07.2007, precum şi prin notificarea nr.137/21.03.2008 comunicată prin intermediul BEJ E. E. B..

În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta este asociat în cadrul (...) E. SRL, cu o cotă de 49% corespunzătoare celor 49 de părţi sociale şi că acesta a solicitat în temeiul dispoziţiilor art.198 şi 199 alin.5 din legea nr.31/1990, precum şi a prevederilor art.14 lit. d, f şi j din actul constitutiv al societăţii, comunicarea unor acte şi informaţii ca urmare a refuzului pârâtelor de a i le pune la dispoziţie.

Din probele dosarului tribunalul a constatat că între reclamantă şi administratorul (...) E. SRL s-a purtat o corespondenţă referitor la actele şi informaţiile privind situaţia societăţii şi că potrivit procesului-verbal din 21.02.2005 o parte din aceste acte au fost predate avocatului E. F., angajat de reclamantă, iar majoritatea documentelor contabile (bilanţuri, balanţe de verificare, situaţia creditărilor, hotărârea AGA din 1.11.2005, documente de achiziţie şi vânzare) au fost predate organelor de poliţie în urma unei plângeri formulate de reclamantă, pe bază de proces-verbal. De asemenea, se reţine că reclamanta a recunoscut studierea actelor predate în cursul anului 2005 şi că aceasta avea posibilitatea consultării actelor depuse la poliţie în prezenţa unui traducător.

S-a mai constatat de către instanţă că administratorul societăţii pârâte a convocat adunarea generală a asociaţilor pentru data de 3.09.2007 în vederea prezentării situaţiei economico-financiare a societăţii, adunare la care reclamanta nu s-a prezentat. Totodată, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că atunci când s-a prezentat la sediul societăţii în vederea consultării documentelor, i s-ar fi refuzat accesul la acestea. De altfel, martorul audiat G B. D. a declarat că la sediul societăţii se aflau documentele contabile şi că reclamanta avea un rând de chei de la imobilul respectiv. S-a apreciat de către instanţă, în baza întregului probatoriu că acţiunea este neîntemeiată şi ca urmare, a fost respinsă.

Reclamanta J. F. a declarat apel împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică. Apelantă a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond, admiterea cererii aşa cum a fost precizată.

Criticile apelantei se referă la considerentele prin care se reţine că nu s-a făcut dovada refuzului pârâtelor de a comunica reclamantei documentele solicitate şi nici a împrejurării că nu i s-ar fi permis reclamantei accesul în sediul societăţii în vederea consultării actelor.

Astfel, se susţine că din actele dosarului rezultă că, deşi administratorul societăţii i-a răspuns apelantei-reclamante în mod sporadic, niciodată însă nu i-au fost comunicate documentele relevante, care să fi permis verificarea activităţii societăţii.

Apelanta consideră că în mod greşit instanţa a cenzurat întrebările formulate în cadrul interogatoriului încuviinţata ca probă spre a fi administrat administratorului E. D. şi că în acelaşi mod a procedat cu întrebările adresate martorului G B., respectiv a înlăturat în mod nemotivat o parte din întrebările relevante referitoare la sursa din care a aflat că reclamanta avea un rând de chei de la imobilul în care se află sediul societăţii.

În continuare, apelanta arată că nici în prezent nu are acces la documentele solicitate conform celor două notificări trimise intimatelor-pârâte, motiv pentru care solicită audierea a doi martori, precum şi reaudierea celor propuşi de pârâte în faţa instanţei de fond.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 16.04.2009, Curtea a încuviinţat apelantei cererea de ascultare a martorului M. K., fost contabil (...) E. şi reaudierea martorului G B. în vederea dovedirii chestiunilor legate de faptul că documentele contabile ale societăţii nu se aflau în mod constant la sediul societăţii, precum şi pentru probarea modalităţii în care se pretinde că apelanta avea sau nu acces la aceste documente.

În ceea ce priveşte citarea martorul M. K., apelanta a indicat o adresă a firmei de contabilitate ce aparţine martorului, respectiv în B,(...), sector 3, şi o adresă de domiciliu incompletă şi sub semnul întrebării dacă acesta este într-adevăr domiciliul martorului, în Calea E. nr.233. Ulterior, apelanta a depus la dosar completarea adresei din Calea E. despre care credea că reprezintă domiciliul martorului, însă din înscrisul prezentat ca dovadă (f. 67-d.CAB) rezultă că în Calea E. nr.233, .1A, .1, .8 .31 sector 3, este sediul social al (...) D. D. SRL, având ca asociat pe M. K..

Prin urmare, deşi instanţa a manifestat clemenţă şi a acordat mai multe termene pentru ca apelanta să afle domiciliul martorului M. K. în vederea citării acestuia, reţinând la ultimul termen de judecată neîndeplinirea acestei obligaţii procesuale, în temeiul dispoziţiilor art.186 alin.1 şi 2 c.proc.civ., Curtea a dispus decăderea apelantei din dreptul de ascultare al acestui martor.

Astfel, a fost reaudiat martorul G B. D., ascultat şi în faţa primei instanţe. Declaraţiile martorului au fost consemnate la dosar.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate şi în baza probelor de la dosar, Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente :

Prin acţiunea formulată în faţa instanţei de fond, reclamanta J. F. a solicitat ca pârâtele (...) E. SRL şi E. D. să fie obligate să-i comunice documentele şi înscrisurile societăţii conform celor două notificări transmise prin scrisoare recomandată şi prin intermediul executorului judecătoresc. Documentele despre care reclamanta susţine că nici în prezent nu i-au fost comunicate sunt : registrul acţionarilor societăţii, registrul deciziilor adunării generale a asociaţilor, copiile tuturor actelor de dobândire şi înstrăinare a bunurilor mobile ale societăţii deţinute la data de 3.04.2003, informaţii referitoare la extrasele de cont ale societăţii, la bunurile închiriate, la modalităţile de finanţare şi achiziţionare de autovehicule şi alte informaţii privind sumele cu care a fost finanţată societatea sau sumele retrase. În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.198 şi 199 din Legea nr.31/1990 rep. şi modificată.

Prevederile legale aplicabile în speţă menţionează că „registrul poate fi cercetat de asociaţi şi creditori” (art.198 alin.3) şi „în lipsă de cenzori, sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi, care nu este administrator al societăţii, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în societăţile în nume colectiv.

Dreptul de control al asociaţilor asupra gestiunii societăţii constă în exercitarea dreptului de vot în adunările generale ordinare sau extraordinare, adunări care hotărăsc asupra bunului mers al societăţii în baza prezentării de către administrator a situaţiilor financiare întocmite periodic, în numirea unor cenzori care vor asigura supravegherea gestiunii şi vor verifica legalitatea întocmirii situaţiilor financiare, precum şi dacă registrele societăţii sunt corect ţinute. Aşadar, registrul asociaţilor şi cel al deciziilor adunărilor generale, ca şi orice alte documente contabile ale societăţii sunt ţinute în mod legal la sediul societăţii, unde pot fi consultate de către toţi asociaţii. Legea nu prevede obligativitatea comunicării documentelor contabile sau a registrelor către un asociat aşa cum pretinde reclamanta.

În cauza de faţă, din probele administrate la fond şi în apel rezultă că la cererea reclamantei i-au fost comunicate acesteia documentele pretinse (registre şi bilanţuri contabile) în baza procesului-verbal din data de 21.02.2005, semnat în prezenţa avocatului ales al reclamantei (f.54 d.T.B.). Deşi reclamanta recunoaşte primirea acestora, susţine însă că nu sunt toate actele cerute.

De asemenea, la dosarul de fond există înscrisuri,cum ar fi, scrisori recomandate cu confirmare de primire (f.55-72 d.T.B.), care relevă că în repetate rânduri, reclamanta J. F. a fost convocată la sediul societăţii în vederea ţinerii adunărilor generale ale asociaţilor şi prezentării situaţiilor financiare periodice, însă de fiecare dată reclamanta a refuzat să se prezinte, conform proceselor-verbale depuse la dosar. În situaţia în care reclamanta ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta la B. generale ale societăţii, ar fi avut posibilitatea legală de a împuternici o altă persoană în locul său, dar nu a făcut-o.

În acest context, Curtea observă că reclamanta a ales să nu exercite drepturile legale şi statutare ce derivă din calitatea sa de asociat, cum ar fi dreptul de a vota şi de a lua hotărîri în cadrul adunărilor generale ale asociaţilor, dar pe de altă parte pretinde să-i fie comunicate actele şi documentele societăţii, ceea ce legea nu prevede.

În ceea ce priveşte împrejurările conform cărora apelanta-reclamantă nu avea posibilitatea de a intra în sediul societăţii sau că i s-ar fi refuzat accesul în imobil în vederea consultării documentelor şi verificării situaţiilor financiare, martorul G B., audiat la instanţa de fond şi reascultat în faţa instanţei de apel, a declarat că are cunoştinţă despre faptul că reclamanta avea un rând de chei al imobilului unde se află sediul societăţii (...) E. şi că aici se aflau documentele contabile şi prin urmare, susţinerile apelantei sunt nefondate.

În acord cu instanţa de fond, Curtea consideră că reclamanta nu a dovedit refuzul pârâtelor de a-i comunica actele solicitate şi nici faptul împiedicării reclamantei de a avea acces în sediul societăţii, astfel că în mod corect s-a apreciat că acţiunea este nefondată şi a fost respinsă pentru aceste argumente.

În concluzie, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile apelantei, că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi în conformitate cu dispoziţiile art.296 c.proc.civ., urmează să respingă apelul ca fiind nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea reţine că apelanta este în culpă procesuală şi în consecinţă urmează să plătească intimatei E. D. N. suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de apelanta J. F. cu sediul ales la Cabinet de Avocat S. D.-H. în B, str. (...). (...), nr.176A, sector 2, împotriva sentinţei comerciale nr.13077/28.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii E. D. N. cu domiciliul în B, şos. (...) (...), nr.296, .7, .B, .51, sector 3, şi (...) E. SRL cu sediul în B,(...)-6, sector 1, ca nefondat.

Obligă apelanta la plata către intimata E. D. N. a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2009.

Preşedinte, Judecător,

I (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...) B.

Red.Jud.I.P.

Nr.ex.: 5

Fond: T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI-a Comercială

Preşedinte: N. E.