Hotarare majorare de capital nelegala. Anularea unei hotarari ca act subsecvent al unei hotarari care, de asemenea, a fost anulata. SRL.
(Număr în format vechi 1472/2009)
CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I
SECŢIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 127
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 25 Februarie 2010
Pe rol soluţionarea apelului formulat de apelanta reclamantă S.C. N. TRANS GLOBAL S.R.L. împotriva sentinţei comerciale nr.5730/08.04.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant T. H. S. şi intimata OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI I DE PE LÂNGĂ T R I B U N A L U L B U C U R E Ş T I.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns apelanta pârâtă prin avocat M. E. care depune împuternicire avocaţială la dosar şi intimatul reclamant prin avocat H. G. cu împuternicire avocaţială depusă la dosar fila 10, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,
Apelanta pârâtă, prin apărător, solicită raportat la prima critică de apel, suplimentarea probei cu înscrisuri , respectiv hotărâri AGA semnate de intimatul reclamant, pentru a dovedi că nu există raport de subsecvenţialitate între hotărârea din 16.01.2007 şi hotărârea din 29.03.2007.
Intimatul reclamant, prin apărător, arată că se opune suplimentării probei cu înscrisuri având în vedere că instanţa de fond a constatat că hotărârea este lovită de nulitate absolută şi este act subsecvent.
Curtea, după deliberare, apreciază neutilă suplimentarea probatoriului solicitată de apelanta pârâtă având în vedere conţinutul dispozitivului hotărârii atacate, respectiv acela că nu s-a anulat hotărârea AGA ci că s-a constatat nulitatea absolută a acesteia şi a actului constitutiv, prin urmare, raportat la dispozitiv, rezultă că instanţa de fond a avut în vedere motivele de nulitate absolută.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispoziţiile art. 150 Cod procedură civilă şi acordă cuvântul pe apel.
Apelanta pârâtă, prin apărător, arată că în ce priveşte primul motiv de apel prin care instanţa de fond consideră hotărârea AGA din 29.03.2007 act subsecvent al hotărârii din 16.01.2007, arată că cele două hotărâri nu sunt acte subsecvente. Astfel, cele două hotărâri diferă, există convocatoare diferite şi locaţii diferite. Hotărârea din 16.01.2007 nu a avut nici un efect practic iar hotărârea din 29.03.2007 şi-a produs efectele, s-au depus înscrisuri de la Registrul Comerţului şi s-a majorat capitalul social independent de hotărârea din 16.01.2007. În hotărârea din 29.03.2007 nu există nici o legătură cu ce s-a dispus în 16.01.2007.
A doua critică priveşte nulitatea absolută raportat la principiul regulii unanimităţii. Arată că majorarea capitalului social a fost adoptată în baza prevederilor actului constitutiv. Pârâta înţelege să invoce principiul în conformitate cu care acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Arată că a depus decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prevede posibilitatea, în eventualitatea în care nu se întruneşte majoritatea cerută, luării unei noi hotărâri. Faţă de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, respingerea alin.1 şi 2 din sentinţă, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea hotărârii AGA din 29.03.2007, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant, prin apărător, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Astfel, arată că pentru modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor. S-a stabilit unanimitatea potrivit dispoziţiilor art.192 alin.2 întrucât în actul constitutiv nu era prevăzut altfel. Părţile au semnat acest act constitutiv. Corect instanţa de fond a constatat că se conduce la nulitatea absolută care are ca efect nulitatea actului constitutiv. Asociaţii sunt în număr de patru, iar semnături nu sunt decât trei, intimatul reclamant nu a semnat. Instanţa de fond a reţinut corect că hotărârea din luna martie este act subsecvent hotărârii din luna ianuarie. Hotărârea pe care instanţa de fond a declarat-o nulă absolut, a fost luată abia la a doua convocare întrucât în data de 28.03.2007 nu era cvorum , motiv pentru care s-au întâlnit în data de 29.03.2007.
Curtea constată dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului de faţă, a reţinut şi constatat că:
Prin sentinţa comercială nr. 5730 din 8.04.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI a Comercială a admis în parte cererea formulată de T. (...) S. în contradictoriu cu pârâta SC N. TRANS GLOBAL SRL şi OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI I DE PE LÂNGĂ T R I B U N A L U L B U C U R E Ş T I. A constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 29.03.2007 şi a actului constitutiv actualizat în temeiul acestei hotărâri şi atestat sub nr. 798/PJ/2007. A respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA şi a actului constitutiv actualizat formulat în contradictoriu cu O.R.C.T.B. ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală şi a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate. A obligat societatea pârâtă să plătească reclamantului suma de 59,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin Hotărârea AGEA SC N. Trans Global SRL din data de 16.01.2007 s-a decis majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 40.000 lei prin majorarea de părţi sociale cu 4000 de la 160 la 4160 părţi sociale.
S-a prevăzut ca fiecare asociat va depune suma de 10.000 lei la BRD-Sucursala E. în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii, iar asociaţii lipsă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Asociaţii care nu efectuează vărsămintele în termen rămân cu numărul de părţi sociale pe care le deţineau înainte de majorarea capitalului.
La data de 29.03.2007 în Hotărârea Adunării GeneralE a Asociaţilor SC N. Trans Global SRL s-a constatat că asociaţii S. B. E., N. D. H., D. E. T. au făcut dovada vărsării aporturilor în cuantum de 10.000 lei fiecare, iar asociatul T. H. S. nu a adus această dovadă, deşi a fost înştiinţat.
In consecinţă, asociaţii prezenţi in adunarea generală (S. B. E., N. D. şi D. E.) au decis majorarea capitalului social cu suma de 30.000 lei, de la 1600 lei la 31600 lei, cotele de participare la capitalul social ale acelor asociaţi fiind mărite de la 25% la 31,91%, cota de participare la capitalul social a asociatului T. H. S. scăzând de la 25% la 1,27%.
Tribunalul a reţinut că Hotărârea Adunării Generale a asociaţilor din 29.03.2007 - hotărâre ce face obiectul cauzei - este un act juridic subsecvent primei hotărâri din data de 16.01.2007, fiind luată ca urmare a deciziei de principiu de majorare a capitalului social din data de 16.01.2007 şi ca efect al constatării îndeplinirii obligaţiei de aport de către trei din cei patru asociaţi ai societăţii, obligaţie fixată prin aceeaşi decizie din 16.01.2007.
Hotărârea AGEA din data de 16.01.2007 a fost însă anulată la data de 18.10.2007 de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, prin sentinţa nr.11695 - sentinţă rămasă definitivă prin respingerea apelului de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I prin decizia nr.101/7.03.2008.
Prin urmare, în virtutea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal se impune anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor societăţii pârâte din data de 29.03.2007.
Pe de altă parte, hotărârea din data de 29.03.2007 este lovită de nulitate absolută şi din cauza încălcării regulii unanimităţii prevăzută de dispoziţiile art.192 alin.2 din Legea nr.31/1990 şi de clauzele actului constitutiv ale societăţii pârâte, nerespectarea condiţiilor de vot reprezentând un motiv de nulitate absolută.
Astfel, in conformitate cu dispoziţiile art.192 alin.2 pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Aceeaşi regulă este prevăzută şi în actul constitutiv al societăţii: "Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor.
În speţă, hotărârea din data de 29.03.2007 prin care s-a modificat actul constitutiv al societăţii în privinţa capitalului social şi a cotelor de capital social deţinute de asociaţi, a fost luată fără votul reclamantului, care nu a fost prezent la adunare.
Susţinerea pârâtei potrivit căreia majorarea capitalului social a fost luată în baza prevederilor actului constitutiv care a dispus ca în cazul neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea generală convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi dacă sunt prezenţi minim trei asociaţi, iar hotărârea se va lua cu majoritate absolută a părţilor sociale deţinute de asociaţi, nu poate fi reţinută.
Conform actului constitutiv majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale este cerută pentru acele hotărâri care nu au ca obiect modificarea actului constitutiv. Prin urmare, regula invocată de pârâtă a fi aplicabilă la a doua convocare, se referă la acele hotărâri care se iau cu majoritate, nu şi la acele hotărâri care modifică actul constitutiv întrucât pentru acestea din urmă se cere unanimitatea.
Aşa fiind, Tribunalul a apreciat întemeiat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulitătii absolute a hotărârii adunării generale a asociaţilor din 29.03.2007 şi a actului emis în temeiul acestei hotărâri, respectiv actul constitutiv actualizat al societăţii şi atestat sub nr.798/PJ/2007, capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta SC N. Trans Global SRL.
Acelaşi capăt de cerere formulat împotriva pârâtului Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i urmează a fost respins ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect "comunicarea hotărârii judecătoreşti către P. în vederea radierii mentiunii", Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat, întrucât din dispoziţiile art.133 alin.10 din Legea nr.31/1990 şi disp.art.7 alin.l din Legea nr.26/1990 rezultă că doar hotărârile judecătoreşti irevocabile, prin care se anulează o hotărâre adoptată de adunarea generală a asociaţilor, se comunică spre a fi efectuate înregistrările cuvenite în registrul comerţului.
De asemenea, neîntemeiat s-a apreciat şi capătul de cerere având ca obiect "repunerea reclamantului în situaţia anterioară" adoptării hotărârii din 29.03.2007 prin revenirea sa la cota de participare la capitalul social de 25%, întrucât in speţă, nu se pune problema restituirii unor prestaţii ca efect al anulării hotărârii. Prin lipsirea de efecte juridice a hotărârii din 29.03.2007, automat rămâne neschimbată situaţia juridică existentă anterior adoptării ei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, motivat şi legal timbrat SC N. TRANS GLOBAL SRL, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul constatării nulităţii absolute a hotărârii AGA din 29.03.2007 şi a actului constitutiv actualizat în temeiul acestei hotărâri şi atestat sub nr. 798/PJ/2007.
În esenţă apelanta susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, hotărârea din 29.03.2007 nefiind act subsecvent al hotărârii AGA din 16.01.2007, la acea dată asociaţii punând în discuţie şi analizând oportunitatea majorării capitalului social, pe când în AGA de la 29.03.2007 se modifică efectiv actul constitutiv al societăţii cu respectarea dispoziţiilor legale şi statutare.
Instanţa a apreciat ca existentă legătură între cele două hotărâri AGA fără să aibă în vedere că pentru AGA din 29.03.2007 a existat convocator distinct în care se prevedea majorarea determinată a capitalului social de la 1.600 RON la 31.600 S., astfel că hotărârea AGA din 29.03.2007 este un act principal de sine stătător, fără a fi un act subsecvent.
Cu privire la aplicarea regulii unanimităţii prevăzută de articolului 192 alineat 2 din Legea nr.31/1990, apelanta susţine că aprecierea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care modificarea capitalului social s-a efectuat în conformitate cu prevederile actului constitutiv care prevede cvorumul la a doua convocare cu majoritatea absolută a părţilor sociale.
În aceste condiţii, instanţa prin interpretarea dată, a încălcat principiul potrivit căruia „acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă”.
Apelanta a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 289/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 14) în susţinerea celui de-al doilea motiv de apel.
Examinând apelul potrivit articolului 295 Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei şi dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Adunarea Generală a Asociaţilor din 16.01.2007 a hotărât majorarea capitalului social al SC N. TRANS GLOBAL SRL cu suma de 40.000 RON, de la 1.600 S. la 46.000 RON fiecare asociat al societăţii urmând a depune câte 10.000 RON în 30 de zile de la data adoptării hotărârii, iar asociatul lipsă (T. H. S.) în 30 de zile de la data comunicării hotărârii. S-a hotărât şi că asociaţii care nu efectuează vărsămintele în termenul menţionat, vor rămâne cu numărul de părţi sociale pe care le deţin înainte de majorare, urmând ca în final, procentul acestora la capital să se diminueze corespunzător (filele 12-13 dosar fond).
Hotărârea AGA din 16.01.2007 a fost anulată prin sentinţa comercială nr. 11695/18.10.2007 apelul declarat fiind respins prin Decizia comercială nr. 101/7.03.2008 pronunţată de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a V a Comercială, iar recursul fiind respins ca nefondat de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată la 25.11.2008 (filele 3, 8, 83 dosar fond).
Curtea reţine că prin hotărârile pronunţate, respectiv sentinţa nr. 11695/18.10.2007 şi Decizia nr. 101/7.03.2008, instanţele au constatat că hotărârea de majorare a capitalului social s-a luat cu nerespectarea articolului 192(2) din Legea nr.31/1990 şi prevederile actului constitutiv al pârâtei.
În acest context, se reţine că înainte de pronunţarea sentinţei comerciale nr. 11695/18.10.2007, s-a convocat AGA pentru data de 28.03.2007 cu ordinea de zi: 1-Majorarea capitalului social al societăţii prin depunerea de aporturi noi în numerar, urmând a se majora corespunzător numărul de părţi sociale, conform aporturilor efectiv depuse, prevederile actului constitutiv urmând a fi modificate conform textului ce urmează a fi supus aprobării.
„Capitalul social este de 31.600 lei şi constă în aport în numerar, subscris şi vărsat de asociaţi integral, Capitalul social este împărţit în 3.160 de părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare şi a fost vărsat de asociaţi astfel: „(….urmează configuraţia capitalului – fila 81 dosar fond).
În acelaşi convocator se identifică asociaţii care au făcut vărsăminte (ultimul alineat fila 81 verso dosar fond).
Prin hotărârea de la 28.03.2007 de amânare pentru 29.03.2007 a adunării AGEA, se reţine şi împrejurarea că AGA a fost convocată după expirarea termenului de 30 zile de la comunicarea către asociatul T. H. S. a hotărârii AGA din data de 16.01.2007 prin care s-a decis acordarea termenului de 30 de zile de la depunerea efectivă a sumelor aferente majorării capitalului social (primul alineat fila 65 dosar fond).
Prin Hotărârea AGA de la 29.03.2007 se majorează capitalul social cu 30.000 RON de la 1.600 RON la 31.600 RON, stabilindu-se configuraţia capitalului social, cu precizarea celor trei asociaţi care au depus cota de 10.000 RON (cum se stabilesc prin Hotărârea AGA de la 16.01.2007) şi ţinând seama de faptul că asociatul T. H. S. a fost înştiinţat că poate depune 10.000 RON pentru păstrarea procentului de participare la capital (primul alineat fila 67 dosar fond).
Aşa fiind, este fără putere de tăgadă, că prin AGA din 16.01.2007 s-a hotărât majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 40.000 RON – (de la 1.600 RON la 41.600 RON) şi că asociaţii care nu efectuează vărsăminte în termenul menţionat, vor rămâne cu numărul de părţi pe care le deţin înainte de majorare urmând ca în final procentul acestora la capital să se diminueze corespunzător (filele 12-13 dosar fond), iar prin AGA de la 29.03.2007 s-a concretizat măsura luată la 16.01.2007 în sensul stabilirii capitalului social determinat de vărsămintele efectuate.
Hotărârea AGA de la 16.01.2007, a fost anulată prin sentinţa nr. 1165/18.10.2007 rămasă irevocabilă la 25.11.2007 ca urmare a respingerii recursului de către Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială.
Prin urmare, toate argumentele aduse de apelantă, în susţinerea faptului că hotărârea AGA din 29.03.2007 este un act de sine stătător pentru că suma cu care s-a hotărât majorarea capitalului social diferă, sau pentru că adunările generale au avut termene de convocare diferite, locaţii diferite şi obiect diferit, sunt nefondate.
Este limpede că Hotărârea AGA de la 16.01.2007 a produs efecte şi efectul acesteia este Hotărârea AGA de la 29.03.2007, astfel că, atâta vreme cât Hotărârea de la 16.01.2007 este nulă rezultă că şi Hotărârea de la 29.03.2007, ca act subsecvent este nulă, după principiul „R. nullum este nullum producit effectum”.
Acelaşi regimul juridic îl are şi Actul constitutiv actualizat în temeiul Hotărârii AGA de la 29.03.2007.
În acest context, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o apreciere judicioasă a situaţiei de fapt şi a aplicat corect normele legale în materie.
Cu privire la motivul întemeiat pe articolul 192(2) din Legea nr.31/1991 raportat la Cap. 6 din Actul constitutiv, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere constatând că este prevăzut în Actul constitutiv votul unanim al asociaţilor, pentru hotărârile privind modificarea actului constitutiv (fila 38 dosar fond).
Din Cap. 6 al Actului constitutiv, rezultă că s-a prevăzut în acesta şi ipoteza în care nu se poate lua o hotărâre valabilă, din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, caz în care adunarea convocată din nou poate decide dacă sunt prezenţi minim 3 asociaţi, numai că această ipoteză nu este precizată ca fiind valabilă şi în ce priveşte modificarea actului constitutiv.
Consecinţa lipsei unei asemenea distincţii duce la concluzia corect avută în vedere de judecătorul fondului.
De altfel interpretarea clauzei din Actul constitutiv (prevăzută la cap. 6) a fost dată şi de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 3508/25.11.2008 în recursul îndreptat împotriva Deciziei nr. 101/7.03.2008 pronunţată de Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I în dosarul nr(...) ce a avut ca obiect anularea hotărârii AGA de la 16.01.2008.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de pârâta SC N. TRANS GLOBAL SRL, ca nefondat.
Se va lua act de poziţia intimatei în sensul că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. N. TRANS GLOBAL S.R.L. . cu sediul ales în B, la Cabinet Individual Av. M. E. din(...), sector 4, împotriva sentinţei comerciale nr.5730/08.04.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant T. H. S., domiciliat în M,(...), (...) . C, . 1, . 48, Judeţ C şi ales în B,(...), .73, .1, .6, .24, sector 3 şi intimata OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI I DE PE LÂNGĂ T R I B U N A L U L B U C U R E Ş T J. sediul în B,(...) sector 3.
Ia act că intimata şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2010.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR
(...) (...) (...) (...)
(...) (...)
GREFIER
(...) (...) N.
Red.Jud.A.B
Tehnored.A.A.
6 ex.
23.02.2010
T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI a Comercială
Judecător fond: M. F. H.

