Hotarare AGEA anulata printr-o alta hotarare AGEA. Lipsa obiectului. SRL.
I.C.C.J. - 2192/2006
I.C.C.J., secţia comercială, nr. 2192 din 15.06.2006
Prin sentinţa civilă nr. 30/ C din 28 iunie 2005, Tribunalul Braşov a respins acţiunea reclamantului S.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. din 26 aprilie 2005.
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, s-a modificat actul constitutiv al societăţii ca urmare a alegerii noilor membri ai consiliului de administraţie şi ai comitetului director şi prin descărcarea de gestiune a vechilor membri.
Această modificare s-a adoptat cu votul majoritar al asociaţilor prezenţi în producţie de 88 % şi deţinând 88,6 % din capitalul social.
Potrivit art. 11 pct. b) şi c) din statutul societăţii pârâte, alegerea membrilor în consiliul de administraţie se face de adunarea generală a asociaţilor, care sunt valabile dacă hotărârea este luată la a doua convocare cu votul a cel puţin 1/3 din reprezentanţii capitalului social.
S-a apreciat că în aceste condiţii nu sunt încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Hotărârea A.G.E.A. din 26 aprilie 2005 fiind adoptată cu respectarea acestor dispoziţii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal, reclamantul S.I., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a invocat reţinerea greşită a stării de fapt şi interpretarea eronată a dispoziţiilor statutare prevăzute de art. 12 şi art. 13 şi prevederile legale prevăzute în art. 187 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
S-a apreciat că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale deoarece, având în vedere lipsa unor determinări distincte în ceea ce priveşte atribuţiunile adunărilor generale ordinare şi extraordinare, se aplică votul de modificare a actului constitutiv şi nu votul majoritar.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de criticile formulate Curtea, prin decizia nr. 138/ Ap din 20 septembrie 2005 a respins apelul ca nefondat.
S-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a art. 11 pct. b) şi c) din statutul societăţii, potrivit căreia alegerea membrilor consiliului de administraţie se face de către adunarea generală a asociaţilor, iar potrivit art. 15.
Împotriva acestei decizii a introdus recurs reclamantul S.I. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă recurentul invocă nelegalitatea hotărârii A.G.A. din 26 aprilie 2005, care a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dispoziţii pe care instanţa de apel şi cea de fond, în mod eronat nu le-au reţinut ca temei al acţiunii în constatarea nulităţii.
Recurentul solicită admiterea recursului şi pe considerentul că cererea de înregistrare a acestei hotărâri în registrul comerţului a fost respinsă de Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 674/C/R/2005.
În baza acestei decizii, prin hotărârea A.G.E.A. din 7 decembrie 2005, publicată în M. Of. din 11 ianuarie 2006 şi înregistrată în registrul comerţului, s-a anulat hotărârea A.G.E.A. din 26 aprilie 2005, în litigiu.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Atât recurentul cât şi intimata confirmă faptul că hotărârea A.G.E.A. din 26 aprilie 2005 a cărei nulitate s-a solicitat de către acesta, a fost anulată ulterior, prin hotărârea A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005.
Cum această hotărâre a fost publicată în M. Of. şi nu a fost contestată în justiţie, efectele ei sunt definitive în ceea ce priveşte anularea hotărârii în litigiu.
În atare situaţie, urmează a se reţine că respingerea acţiunii introductive ca lipsită de temei legal nu mai poate fi confirmată, impunându-se respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, deoarece hotărârea A.G.E.A. din 26 aprilie 2005 nu mai există.
Aşa fiind în baza art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul, modificându-se decizia în sensul admiterii apelului a schimbării sentinţei şi pe fond s-a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.

