Dispozitiile prevazute de lege cu privire la convocarea asociatilor sunt imperative. Incalcarea acestora - Nulitate Absoluta.SRL.
Număr în format vechi 1454/2008
CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I-SECŢIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.453
Şedinţa publică de la 3.11.2008
Pe rol soluţionarea apelului formulat de apelanta SC B. E. J. SRL, în contradictoriu cu intimatul G. F. F., împotriva sentinţei comerciale nr.6510/22.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă apelanta prin avocat I. T. cu împuternicire avocaţială comună la dosar şi intimatul prin procurator J. B. N. care depune procură la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat solicită proba cu acte care au fost deja depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 c.p.civ. constată dezbaterile încheiate şi acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul prin procurator solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului de faţă:
Prin sentinţa comercială nr. 6510/22.05.2008 T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI a Comercială a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul G. F. F. în contradictoriu cu pârâta SC B. E. J. SRL şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 3/15.07.2007 a societăţii pârâte.
A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare – cumpărare autentificate sub nr. 1378/2007 şi nr. 1379/2007 la B.N.P. E. U. J., şi nr. 165/2008 şi nr. 166/2008 de B.N.P. H. N., şi a contractului de vânzare – cumpărare ce are ca obiect terenul în suprafaţă de 4.802 m.p. dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 660/2007 înscris în C.F, nr. 153 a oraşului E., nr. cadastral 262.
A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că intimata pârâtă SC B. E. J. SRL nu a făcut dovada convocării reclamantului la adunarea generală a asociaţilor din 15.07.2007 deşi aceasta a fost citată cu menţiunea de a depune convocatorul pentru şedinţa din 15.07.2007 şi PROCESUL VERBAL la şedinţei, ceea ce dovedeşte pretenţiile reclamantului, în sensul că acesta nu a fost convocat să participe la B. din 15.07.2007, motiv pentru care nu a participat la respectiva adunare generală, fiind privat astfel de dreptul său decurgând din deţinerea părţilor sociale, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor articolului 195 şi 132 din Legea nr.31/1990 republicată, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii B. nr. 3/15.07.2007 a societăţii pârâte.
A respins cererile precizatoare şi completatoare având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare – cumpărare, faţă de faptul că respectivele cereri nu au fost formulate şi în contradictoriu cu vânzătorii din respectivele contracte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC B. E. J. SRL, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a V a Comercială sub nr. 474’(...) din 28.07.2008.
În motivarea apelului pârâta a arătat că instanţa de fond a fost în eroare atunci când a reţinut că reclamantul intimat, în lipsa convocatorului şi a procesului verbal de şedinţă din 15.07.2007, a fost pus în imposibilitate de a-şi exercita drepturile decurgând din deţinerea părţilor sociale, constatarea instanţei de fond neavând corespondent legal în condiţiile în care asociatul S. I. G., reprezentând 50% din capitalul social al societăţii apelante. Avea în baza procurii date la data de 31.03.2000 în faţa notatului public al statului D. şi a dispoziţiilor actului constitutiv, atribuţii de reprezentare în cadrul A.G.A. pentru toate activităţile legate de funcţionarea societăţii.
Rezultă că dispoziţiile articolului 132 din Legea nr.31/1990 nu sunt aplicabile în cauză, faţă de dispoziţiile actului constitutiv, faţă de faptul că asociatul S. I. G. avea atribuţii de reprezentare în AGA şi a asociatului G. F. F., astfel încât, în calitate de administrator al societăţii, nu era obligat la respectiva convocare.
În baza procurii amintite, a mai arătat apelanta, şi a dispoziţiilor actului constitutiv, conducerea societăţii fiind acordată asociatului S. I. G., se justifică şi motivul pentru către Actul Constitutiv al societăţii apelante nu are dispoziţii cu privire la convocarea adunării generale, societatea desfăşurându-şi activitatea din 2000 până în 2007 prin administrator şi asocialul S. I. G..
În drept: articolele 282-298 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant G. F. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că prin neconvocarea sa la B. din 15.07.2007 acesta a fost prejudiciat, neputând să-şi exercite drepturile ce decurg din calitatea sa de asociat, deţinător a 50% din capitalul social al societăţii apelante şi să voteze asupra problemelor ce au fost incluse pe ordinea de zi a adunării generale, intimatul nefiind de acord cu adoptarea nici unuia dintre punctele de pe ordinea de zi, deoarece s-a decis prin hotărârea AGA atacată înstrăinarea unor terenuri din patrimoniul societăţii către o societate SC E. INTERNAŢIONAL SRL (fostă SC E. D. SRL), societate care îl are ca asociat unic şi administrator pe dl. S. I. G., adică aceeaşi persoană care deţine şi calitatea de asociat şi administrator al SC B. E. J. SRL.
A mai susţinut intimatul reclamantă că în mod eronat apelanta a afirmat că asociatul S. I. G., reprezentând 50% din capitalul social al societăţii, avea ÎN BAZA PROCURII DATE LA 31.03.2000 ÎN FAŢA NOTARULUI PUBLIC AL STATULUI - D. – şi a dispoziţiilor actului constitutiv atribuţii de reprezentare în cadrul AGA pentru toate activităţile legate de funcţionarea societăţii, deoarece procura respectivă a avut în drept scop împuternicirea acestuia doar în scopul înfiinţării societăţi comerciale American E. Industries SRL şi funcţionării acesteia, sens în care dl. S. I. G. trebuia să deschidă un cont, că cumpere terenuri, să obţină autorizaţie de construcţie şi să construiască imobilele în care societatea urma să-şi desfăşoare activitatea.
Aceasta nu a însemnat că intimatul reclamant a dorit să fie exclus din viaţă, activitatea acestei societăţi, recurs în care procura amintită nu face vorbire despre împuternicirea de reprezentare a dl. G. în AGA, aceasta neputându-se face decât prin mandat special, de reprezentare în AGA, care să depăşească generalitatea necesară efectuării unor acte de administrare.
De altfel, articolul 10 din Actul constitutiv al SC B. E. J. SRL menţionează că unul din drepturile esenţiale ale asociaţilor ce decurg din deţinerea părţilor sociale este dreptul de a participa, delibera şi vota în cadrul AGA, fiecare parte conferindu-i acestuia dreptul la un vot.
Intimatul a depus înscrisuri şi concluzii scrise.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor articolului 195 alineat 1 şi 3 din Legea nr.31/1990 republicată, „Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Convocarea adunării se va face în forma prevăzută de actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”.
În speţă, actul constitutiv al SC B. E. J. SRL nu cuprinde menţiuni speciale privind modalitatea convocării adunării generale de către administratorul unic al societăţii, fiind prevăzută însă ,,ca atribuţie specifică administratorului, ”convocarea Adunării Generale a Asociaţilor” (articolul 12 alineat 7 litera e - fila 11 dosar T.B.), iar în articolul 10 se prevede în alineatul 1 paragraf 1, dreptul asociaţilor ce decurge din deţinerea părţilor sociale, de a participa, delibera şi vota în cadrul AGA, fiecare parte socială conferindu-i acestuia dreptul la un vot (fila 9 dosar T.B.).
Aşa fiind, cum prin Actul Constitutiv asociaţii nu au prevăzut o modalitate specială de convocare a adunării-generale, rezultă, potrivit dispoziţiilor articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990 rep, că administratorul societăţii este obligat să convoace A.G.A. potrivit dispoziţiilor legale, respectiv prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
Dispoziţiile legale menţionate sunt imperative pentru orice societate comercială, încălcarea acesteia atrăgând nulitatea absolută a hotărârii AGA adoptată, deoarece o adunare – generală neconvocată în conformitate cu legea nu poate avea valoarea şi puterea unui administrator, neputând fi învestită cu puterile pe care legea le dă adunării, respectiv puterea de a delibera şi de a hotărî cu privire la ordinea de zi, deoarece hotărârea adunării generale trebuie luate atât în scopul protejării intereselor fiecărui asociat, cât şi în scopul protejării intereselor societăţii însăşi.
În speţă, după cum corect a reţinut instanţa de fond, nu s-a făcut dovada convocării intimatului reclamant la adunarea generală din 15.07.2007, deşi pârâta apelantă a fost citată cu menţiunea de a depune convocatorul pentru şedinţa din 15.07.2007 şi PROCESUL VERBAL al şedinţei (fila 102 -. Dosar T.B.( conform dispoziţiilor articolului 172 Cod procedură civilă.
Că este aşa, deci concluzia instanţei de fond în sensul că inexistenţa convocării AGA din 15.07.2007 de către administratorul societăţii apelante şi neîntocmirii unui P.V în şedinţa AGA, o confirmă chiar pârâta apelantă prin motivele de apel, atunci cînd susţine că nu era necesară convoace AGA şi, implicit să-l convoace pe intimatul reclamant să participe la AGA din 15.07.2007, aducându-i acestuia la cunoştinţă ordinea de zi, deoarece administratorul şi asociatul S. I. G., deţinătorul cotei de 50% din capitalul social al societăţii, avea procură autentică de reprezentare a intimatului reclamant, motiv pentru care l-a şi reprezentat pe acesta în AGA din 15.07.2007, nemaifiind necesară convocarea acestuia în vederea participării.
Susţinerea apelantei, prin administratorul acesteia, dl. S. I. G., este în totală contradicţie cu dispoziţiile legale precitate cât şi cu actele dosarului.
Astfel, deşi legal citată, societatea apelantă pârâtă a refuzat primirea citaţiei în mod nejustificat fapt ce a fost consemnat de către oficiantul P.T.T.R. (fila 76 dosar T.B.) şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond, adoptând o atitudine pasivă procesuală (nu a depus întâmpinare, nu a făcut probe în apărare).
În apel, pârâta a depus în dovedirea susţinerilor sale copie certificată de pe înscrisul intitulat „Procură”, datat 31.03.2000 şi autentificat de Notarul Public al Statului D. (filele 12-16 dosar C.A.B.).
Curtea constată că acest înscris nu reprezintă un mandat special de reprezentare a intimatului reclamant în cadrul AGA din data de 15.07.2007 sau în cadrul vreunei adunări generale a asociaţilor societăţii apelante (în sensul articolului 125 alineatele 1,2,3 din Legea nr.31/1990 republicată), ci doar o procură generală (mandat) de reprezentare a acestuia la înfiinţarea SC B. E. J. SRL în România şi funcţionarea acesteia (efectuarea demersurilor şi procedurilor legale necesare activităţii).
De altfel, nici în hotărârea AGA nr.3/15.07.2007 a SC B. E. J. SRL (fila 6 dosar T.B.) nu se face vreo menţiune în sensul reprezentării asociatului, intimatul reclamant F. G., în AGA de către administratorul societăţii şi asociatul acestuia, S. I. G., în baza vreunei procuri autentice speciale de reprezentare (mandat special în sensul cerut de dispoziţiile legale), ci, se consemnează, în mod total neadevărat, că asociatul F. G. a fost prezent personal şi a participat la luarea hotărârii, în sensul că a fost de acord cu vânzarea activelor societăţii către SC E. D. SRL, împuternicindu-l în acest sens pe administratorul societăţii să facă demersurile legale în termen de 90 de zile, respectiv să semneze contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică la notariat.
Cum cele consemnate nu corespund adevărului, faţă de absenţa convocării intimatei reclamante conform dispoziţiilor legale ale articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990 republicată şi a lipsei mandatului special de împuternicire a administratorului societăţii apelante de a-l reprezenta pe reclamant în AGA din 15.07.2007 a societăţii apelante, ca şi în orice şedinţă a adunării generale a asociaţilor, în mod corect, faţă de dispoziţiile articolului 132 din Legea nr.31/1990 republicată, a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 3/15.07.2007 a societăţii apelante pârâte.
Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile articolelor 294-296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC B. E. J. SRL, cu sediul în com. E., şos. (...), nr. 23-25, Judeţ I, în contradictoriu cu intimatul G. F. F., domiciliat în B,(...), (...)unărea 2, . 2, . 2, . 26 sector 1, împotriva sentinţei comerciale nr.6510/22.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi 3.11.2008.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR
N. T. D. F. S.
GREFIER
D. S.
Red.Jud.M.S.C.
Tehnored.A.A.
4 ex.
15.12.2008
T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI a Comercială
Judecător fond: E. E.

