Directorii executivi răspund după regulile privitoare la răspunderea administratorilor , deci răspunderea lor nu este una materiala , in înţelesul C o d u l u i m u n c i i , ci una civila, aspect care determina competenta instanţei comerciale.

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1017 Şedinţa publică de la 23 Octombrie 2009

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat M. E. S., care substituie pe avocat M. B., pentru intimata E. N., lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen.

Avocat M. E. S. pentru intimata E. N. arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat M. E. S. pentru intimata E. N. solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca legală şi temeinică. Arată că J u d e c ă t o r i a P a ş c a n i a fost instanţa competenta să judece cauza pe fond. Mai arată că obligaţiile şi răspunderea conducerii societăţii la momentul când s-a produs prejudiciul sunt de natură contractual civilă. Nu solicita cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă ;

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l I a ş i nr(...), reclamanta S.C. „T. P” S.A. a chemat în judecată pe pârâtele N. (fosta U.) M., E. N., V. D. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 29513,15 lei, actualizata cu indicele de inflaţie la data efectuării plaţii,cu titlu de despăgubiri pentru paguba materiala cauzata societăţii , obligarea la plata dobânzii legale aferente începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la data achitării efective a sumei si obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca pârâtele au avut calitatea de salariate ale societăţii si au ocupat funcţii de conducere, după cum urmează: N. (fosta U.) M. a ocupat funcţia de director general executiv începând cu data de 02.03.2006 pana la 23.10.2006, E. (fosta N. ) N. funcţia de director financiar începând cu data de 18.10.2004 pana la data de 18.09.2006, iar V. D. a fost numita prin decizia nr. 31/31.03.2004 director marketing, funcţie pe care a ocupat-o pana la data de 15.09.2006.

Pârâta V. D. a invocat excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i I a ş i în soluţionarea cererii, arătând ca directorii executivi răspund după regulile privitoare la răspunderea administratorilor , deci răspunderea lor nu este una materiala , in înţelesul C o d u l u i m u n c i i , ci una civila, aspect care determina competenta instanţei comerciale.

Această excepţie a fost considerata de prima instanţa ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea reclamantelor la plata de despăgubiri pentru paguba materiala cauzata societăţii.

Art. 152 din Legea 31/1990 , aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 82/2007, prevede ca directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Prevederile art. 137^1 alin. 3, ale art. 144^1, 144^3, 144^4, 150 si ale art. 153^12 alin. 4 se aplica directorilor in aceleaşi condiţii ca si administratorilor, iar potrivit art. 72, obligaţiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege.

Prin urmare, răspunderea celor ce deţin funcţia de director este reglementata de dispoziţiile referitoare la mandat. Având in vedere funcţiile ocupate de pârâte, valoarea obiectului acţiunii si dispoziţiile art. 1 din C o d u l d e procedura civila, instanţa de fond a reţinut ca judecătoria este instanţa competenta material sa soluţioneze prezentul litigiu.

Pentru aceasta, în baza dispoziţiilor art. 158 Cod procedură civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea J u d e c ă t o r i e i P a ş c a n i .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. „T. P” S.A., considerând-o nelegala .

A solicitat recurenta respingerea excepţiei necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i I a ş i în soluţionarea cererii, arătând ca răspunderea directorilor in baza contractului de mandat a fost introdusa prin Legea 441/2006, deci ulterior încetării calităţii de directori a pârâtelor.

A mai arătat recurenta ca pârâtele au avut calitatea de salariate ale societăţii in baza unor contracte individuale de munca, urmând a răspunde in temeiul dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea patrimoniala a salariaţilor.

Intimata V. D. a formulat întâmpinare, reiterând excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i I a ş i în soluţionarea cererii si arătând ca in mod corect prima instanţa a pronunţat sentinţa întrucât directorii, chiar daca au avut contract individual de munca, răspund după regulile privitoare la răspunderea administratorilor, deci răspunderea lor nu este una materiala in înţelesul C o d u l u i m u n c i i , ci una civila,in intelesul larg al noţiunii .

Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate si dispoziţiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este nefondat.

Aşa cum a reţinut si prima instanţa, suma de 29.513,15 lei solicitata de reclamanta S.C. „T. P” S.A cu titlu de despăgubiri de la paratele N. (fosta U.) M., E. (fosta N. ) N. si V. D. reprezintă, potrivit chiar susţinerilor societatii, prejudiciul produs prin „decizia paratelor de a deschide punctul de lucru din A, de a închiria, amenaja si mobila spaţiul comercial in acest scop”.

Ori, este fara echivoc ca aceste decizii nu au fost luate in calitate de salariate in baza atribuţiilor ce decurgeau din executarea contractelor individuale de munca, ci in baza celor conferite de funcţiile de conducere pe care acestea le ocupau la data respectiva.

Mai mult, nu are relevanta in cauza, sub aspectul normelor de procedura ce atrag competenta materiala pentru soluţionarea fondului litigiului, data la care a încetat calitatea de directori a pârâtelor ci data introducerii prezentei acţiuni.

Ca atare, corect a reţinut tribunalul ca in speţa eventuala răspundere decurge din dispoziţiile referitoare la mandat, si, având in vedere funcţiile ocupate de pârâte, valoarea obiectului acţiunii si dispoziţiile art. 1 si 5 din C o d u l d e procedura civila, a considerat ca J u d e c ă t o r i a P a ş c a n i este instanţa competenta material sa soluţioneze prezentul litigiu.

In consecinţa, in baza disp.art.312 C.pr.civ.,se va respinge recursul si se va menţine hotărârea primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de S.C. „T. P” S.A, prin reprezentant legal, împotriva sent.civ. nr.951 din 27.05.2009 pronunţata de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţa pe care o menţine.

Irevocabila.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2009.

Preşedinte,