Cesionarea pachetului de acţiuni. Nulitate. S.A.

Conform prevederilor art.98 alin.2 dinLegea nr.31/1990 privind societăţile comerciale: „dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994”, ceea ce determină ca intermedierea în afara pieţelor organizate, fără respectarea prevederilor legale cu privire la concurenţa pieţei şi protecţia investitorilor împotriva fraudelor, să fie nulă de drept şi prin urmare, convenţia privind cesionarea pachetului de acţiuni încheiată cu nerespectarea acestor dispoziţii să fie desfiinţată.

 Secţia comercială, decizia nr.1664 din 6 martie 2002

Prin sentinţa civilă nr.329 din 20 iunie 2000, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea reclamantei SC „A” SA Constanţa împotriva pârâtei SC „V.I” SRL şi a desfiinţat convenţia intervenită între părţi la 14 ianuarie 2000 autentificată, reţinând că pârâta nu s-a prezentat să încheie contractul de cesiune şi să achite prima tranşă din preţ, aşa cum s-a stabilit prin convenţie.

Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr.739 din 18 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că, prin convenţia încheiată, reclamanta s-a obligat ca în termen de 5 zile de la data plăţii pachetului de acţiuni la FPS să încheie un contract de cesiune prin care să cesioneze pârâtei un procent de 50% din pachetul de acţiuni adjudecat, iar pârâta avea obligaţia de a achita pachetul de acţiuni cesionat în cel mult şase luni de la data semnării contractului de cesiune, obligaţia acesteia fiind subsecventă obligaţiei reclamantei, potrivit art.3 din convenţie.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că obligaţia pârâtei nu era subsecventă obligaţiei sale deoarece dispoziţiile art.3 din convenţie trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeaşi convenţie.

În ceea ce priveşte termenul în care trebuia încheiat contractul de cesiune, reclamanta a arătat că acesta este de 5 zile lucrătoare de la data plăţii pachetului de acţiuni către FPS; la 17 mai 2000 s-a efectuat plata iar pârâta a fost notificată la 22 mai 2000 pentru încheierea contractului, dar nu s-a prezentat.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Referitor la fondul litigiului, Curtea a constatat că decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.

Prin convenţia încheiată între părţi la 14 ianuarie 2000, s-a stipulat în art.1 că în situaţia în care reclamanta va fi declarată ofertant câştigător la negocierea directă va cesiona un procent de 50% din pachetul de acţiuni adjudecat.

Potrivit art.2 din convenţie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data plăţii pachetului de acţiuni la FPS, părţile urmau să încheie un contract de cesiune prin care reclamanta să cesioneze către pârâtă procentul de 50% din pachetul adjudecat, iar pârâta să achite preţul în termen de 6 luni de la data semnării contractului, din care prima tranşă, la data semnării acestuia.

Conform contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a cumpărat pachetul de acţiuni la data de 25 februarie 2000 şi a achitat preţul iar ulterior, a notificat-o pe pârâtă să se prezinte în termen de 5 zile, la sediul său în vederea încheierii contractului de cesiune, potrivit art.2 din convenţie.

Întrucât pârâta nu s-a prezentat, reclamanta a solicitat rezoluţiunea convenţiei.

În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a primit notificarea întrucât a fost afişată la o altă adresă.

Astfel pârâta, în convenţia încheiată între părţi a indicat sediul său în municipiul Focşani, unde a fost notificată.

Mai mult, în cererea sa de apel a indicat acelaşi sediu.

Referitor la fondul litigiului nu se poate reţine că obligaţiile pârâtei privind achitarea preţului pachetului de acţiuni cesionat sunt subsecvente obligaţiilor reclamantei, care nu ar fi fost îndeplinite cu bună credinţă.

Este adevărat că pârâta s-a obligat, potrivit art.3 din convenţia încheiată între părţi la 14 ianuarie 200, să achite pachetul de acţiuni cesionat în cel mult 6 luni de la data semnării contractului de cesiune.

Aceste prevederi însă trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeaşi convenţie, prin care „părţile au convenit ca la data semnării contractului de cesiune, pârâta să plătească reclamantei o primă tranşă, urmând ca restul pachetului să fie achitat în şase rate lunare egale.

Din interpretarea acestor clauze ale convenţiei părţilor, rezultă că pârâta avea obligaţia să achite la încheierea contractului prima tranşă, în valoare de şase miliarde de lei, pentru care a fost notificată de reclamantă, conform art.2, la sediul indicat, dar pârâta nu s-a prezentat.

De altfel, la data încheierii convenţiei erau în vigoare dispoziţiile Legii nr.31/1990, privind societăţile comerciale, conform cărora la art.98 (2) „dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994, privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

Acest act normativ prevede că intermedierea de valori mobiliare se va realiza pe pieţe organizate, şi care funcţionează conform autorizării şi sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Imobiliare, iar intermedierea de valori mobiliare în afara pieţelor reglementate sau fără respectarea prevederilor din reglementările cu privire la transparenţa pieţei şi protecţia investitorilor împotriva fraudelor, este nulă de plin drept.

Aşa fiind, convenţia din 14 ianuarie 2000, privind cesionarea pachetului de acţiuni a fost încheiată cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în mod corect instanţa de fond a dispus desfiinţarea acesteia.

În consecinţă, recursul a fost admis , decizia atacată a fost modificată în sensul că a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.