Administratorii nu pot ataca hotararile AGA privind revocarea lor din functie. SRL

Caracterul comun al reglementării referitoare la interdicţia administratorilor de a ataca hotărârile AGA cu privire la revocarea lor din funcţie aplicabilă societăţilor pe acţiuni cât şi societăţilor cu răspundere limitată. Dispoziţiile legale incidente

Conform art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaţilor, iar potrivit art.196 din acelaşi titlu, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, reglementate la art.132 din lege.

Or, potrivit art.132 alin.4 „administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie”.

Reglementarea îşi găseşte raţiunea în aceea că funcţia de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art.72 din LSC), având un caracter intuitu personae, esenţialmente revocabil, potrivit dispoziţiilor mandatului comercial (art.1552, 1553 Cod civil).

Altfel spus, mandatul, are în vedere , în principal interesul mandantului şi fiind intuitu personae, el nu mai subzistă, dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut şi prin urmare, revocarea administratorilor poate interveni oricând.

Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor într-o societate pe acţiuni, cât şi celor din societăţile cu răspundere limitată, sunt aceleaşi, dezlegarea dată de instanţe, în sensul că dispoziţiile art.132 (4) se aplică numai societăţilor pe acţiuni, nu are niciun fundament legal, distinct de faptul că, instanţele nu explicitează, considerentele care ar impune o atare concluzie.

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.952 din 7 martie 2008)

Prin sentinţa civilă nr.1314 pronunţată la data de 24 mai 2006 Tribunalul Maramureş – Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a asociaţilor societăţii pârâte nr.1 din 17 decembrie 2005 prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de administrator al societăţii pârâte şi desemnarea în această calitate a d-lui M.N.D. precum şi schimbarea sediului social al societăţii în altă locaţie.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că hotărârea adoptată de adunarea generală a asociaţilor societăţii la 17 decembrie 2005, a avut ca obiect modificarea actului constitutiv, în condiţiile în care administratorul revocat a fost desemnat iniţial prin actul constitutiv, ceea ce impunea, sub aspectul cvorumului, votul tuturor asociaţilor potrivit prevederilor art.192 (3) din Legea societăţilor comerciale (Legea nr.31/1990), dispoziţii legale care au fost încălcate de adunarea generală fiind prezent numai unul din cei doi asociaţi, respectiv M.N.D..

Apelul declarat de societate împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr.48 din data de 31 octombrie 2006.

Răspunzând motivelor de apel, Curtea constată că, în speţă, adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din funcţia de administrator, impunea respectarea dispoziţiilor art.192 alin.2 din LSC – respectiv votul tuturor asociaţilor aşa cum corect a statuat prima instanţă.

Referitor la nerespectarea prevederilor art.132 (4) din lege, Curtea apreciază că aceste dispoziţii nu îşi găsesc aplicarea în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere limitată, a cărei funcţionare , astfel cum este reglementată de lege nu interzice administratorilor să atace hotărârea de revocare a lor din funcţie.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta SC Virtual Telekom SRL a declarat, în termen legal, recurs solicitând modificarea hotărârii, admiterea apelului şi pe fond respingerea acţiunii introductive formulată de reclamant.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

- în mod greşit s-a apreciat că dispoziţiile art. 132 (4) din LSC nu sunt aplicabile în cauză, deoarece prevederile art.196 din LSC impuneau concluzia contrară;

- acţiunea în anulare a fost promovată peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, de la data luării la cunoştinţă de către reclamant, ceea ce impunea respingerea ei ca tardivă;

- prin hotărârea atacată au fost nerespectate dispoziţiile art.193 (3) din LSC, potrivit cărora adunarea generală la a doua convocare poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.

Verificând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru raţiunile care urmează.

Dispoziţiile legal incidente în cauză sunt cuprinse în titlul III din Legea societăţilor comerciale referitor la funcţionarea societăţilor comerciale cu răspundere limitată – capitolul VI.

Conform art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăţi cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaţilor, iar potrivit art.196 din acelaşi titlu, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, reglementate la art.132 din lege.

Or, potrivit art.132 alin.4 „administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie”.

Reglementarea îşi găseşte raţiunea în aceea că funcţia de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art.72 din LSC), având un caracter intuitu personae, esenţialmente revocabil, potrivit dispoziţiilor mandatului comercial (art.1552, 1553 Cod civil).

Altfel spus, mandatul, are în vedere , în principal interesul mandantului şi fiind intuitu personae, el nu mai subzistă, dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut şi prin urmare, revocarea administratorilor poate interveni oricând.

În sfârşit, dispoziţiile art.197 alin.2 şi 3 din LSC conform cărora administratorii, asociaţi sau neasociaţi, într-o societate cu răspundere limitată nu pot primi, fără autorizarea adunării generale, mandatul de administrator în alte societăţi concurente şi nu pot face comerţ concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane, sub sancţiunea revocării, precum şi trimiterea la art.75, 76 , 77 alin.1 şi 79 din LSC, aplicabile şi societăţilor cu răspundere limitată, impun cu forţa evidenţei concluzia că administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privind revocarea lor din funcţie, revocare care exprimă o denunţare unilaterală a contractului de mandat.

Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor într-o societate pe acţiuni, cât şi celor din societăţile cu răspundere limitată, sunt aceleaşi, dezlegarea dată de instanţe, în sensul că dispoziţiile art.132 (4) se aplică numai societăţilor pe acţiuni, nu are niciun fundament legal, distinct de faptul că, instanţele nu explicitează, considerentele care ar impune o atare concluzie.