Administrator. Eliberare din funcţie. Ordin al ministrului. Contestarea legalităţii. Instanţa competentă.S.A.

C. proc. civ., art.2 alin.1 lit.a

Ordinul de eliberare din funcţia de conducător al societăţii, înfiinţată prin hotărâre de guvern sub forma juridică a societăţii comerciale pe acţiuni, al cărui unic acţionar este statul, ordin emis de către minister, este sub aspect formal un act administrativ, pentru că a fost emis de o autoritate publică, dar prin conţinutul său nu reprezintă un act de autoritate, nefiind emis de minister în regim de putere publică.

Raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe ordinul emis de minister în exercitarea atribuţiilor de reprezentant al statului, ca acţionar majoritar al agentului economic, precum şi pe contractul de performanţă, acte juridice pentru care instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe, având în vedere că nu sunt acte administrative de autoritate, nu au fost încheiate în regim de putere publică şi nu cuprind clauze preponderent de drept public.

I.C.C.J. Secţia comercială, Decizia nr.201 din 21 ianuarie 2010

 Reclamantul Ş.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, solicitând să se dispună suspendarea Ordinului nr.183 din 11 februarie 2009 emis de acest pârât.

Reclamantul a arătat că prin acest ordin s-a dispus eliberarea acestuia din funcţia de director general al SC „Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit” – C., în mod abuziv, cu încălcarea drepturilor stabilite prin contractul de mandat nr.3654 din 1 august 2008.

De asemenea, a mai susţinut că Ministerul Economiei şi Finanţelor a acţionat în numele statului, în calitate de titular al capitalului social al pârâtei, iar calificarea juridică dată ordinului atacat trebuie subscrisă raporturilor juridice dintre părţi, întrucât desfăşoară o activitate de conducător al unui agent economic în baza contractului de mandat, în regim de drept comun ca acte de drept privat.

A mai arătat că pârâta are ca acţionari persoane juridice, respectiv AVAS cu 90,385% şi cinci acţionari persoane fizice cu 9,615%, iar societatea nu exercită prerogative de serviciu public, precum şi faptul că măsura provizorie solicitată se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, aşa cum se prevede în art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004. Prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a apreciat că litigiul dedus judecăţii este de natură comercială, motiv pentru care cauza a fost scoasă de pe rolul acestei secţii şi înaintată spre competentă soluţionare Secţiei Comerciale a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, Secţia Comercială, prin sentinţa nr.1479/8 iulie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestuia.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că Ordinul nr.183 din 11 februarie 2009, a cărui suspendare se solicită, este un act administrativ pentru că este emis de Ministerul Economiei, care este autoritate publică centrală în sensul prevăzut de art.2 din Legea nr.554/2004.

În examinarea cauzei deduse judecăţii, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte a reţinut că, iniţial, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, iar prin sentinţa nr.108 din 23 martie 2009 s-a declinat competenţa Tribunalului Dolj, Secţia Comercială.

În acest context, s-a reţinut că petentul a fost numit în această funcţie prin contractul de mandat nr.3654 din 1 august 2008 încheiat între reclamant şi preşedintele consiliului de administraţie a pârâtei în temeiul art.1532 din Codul civil, ale Legii nr.31/1990, pe o durată de 3 ani.

Ordinul de eliberare din funcţie a petentului este sub aspect formal un act administrativ, pentru că a fost emis de o autoritate publică, dar prin conţinutul său nu reprezintă un act de autoritate, nefiind emis de ministerul pârât în regim de putere publică.

Calificarea juridică dată actului de instanţa comercială nu corespunde raporturilor juridice dintre părţi, dat fiind că petentul nu a îndeplinit o funcţie publică şi a desfăşurat activitate de conducător al unui agent economic în baza contractului individual de muncă şi a contractului de performanţă încheiat cu Institutul de Cercetare ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit.

Prin ordinul contestat, petentul a fost eliberat din funcţia de conducător al societăţii înfiinţată prin hotărâre de guvern sub forma juridică a societăţii comerciale pe acţiuni, al cărui unic acţionar este statul.

În consecinţă, raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe ordinul emis de ministerul intimat în exercitarea atribuţiilor de reprezentant al statului, ca acţionar majoritar al agentului economic şi pe contractul de performanţă, acte juridice pentru care instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe, având în vedere că nu sunt acte administrative de autoritate, nu au fost încheiate în regim de putere publică şi nu cuprind clauze preponderent de drept public.

Fiind întocmite cu privire la administrarea unui agent economic, organizat sub forma societăţii comerciale pe acţiuni, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare aparţine în primă instanţă tribunalului – secţia comercială, conform art.2 alin.1 lit.a C. proc. civ.