Declararea unui sediu fictiv de catre administrator. Consecinte - savarsirea infractiunii prevazuta de art.9 lit. f din legea nr. 241/2005.

CURTEA DE A P E L C L U J

SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 98/R/2009

Şedinţa publică din 18 februarie 2009

Instanţa compusă din:

PREŞEDINTE: (...) (...), judecător

JUDECĂTORI: (...) (...)

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

M i n i s t e r u l P u b l i c, Parchetul de pe lângă Curtea de A p e l C l u j reprezentat prin: N. D., procuror şef secţie judiciară

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. N., împotriva deciziei penale nr. 225/A/19.12.2008 pronunţată în dosar nr(...) al T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 C.pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. E. T., din B a r o u l C l u j, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind părţile civile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul, întrebat fiind, arată că nu şi-a angajat apărător ales şi că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, arată că-şi menţine recursul declarat în cauză.

Nefiind cereri de formulat ori excepţii de ridicat, instanţa acordă cuvântul pentru susţinerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracţiunea de fals intelectual, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, deoarece sentinţa a fost pronunţată fără citarea legală a inculpatului. D. sunt afişate la domiciliul indicat de inculpat cu mult timp înainte, deşi acesta nu mai locuia acolo. În ce priveşte a doua infracţiune, de evaziune fiscală, arată că nu există prejudiciu, iar vinovăţia inculpatului nu a fost dovedită, astfel că se impune achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune. Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, se impune achitarea în baza art. 10 lit. d C.pr.pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Inculpatul a declarat sediul societăţii comerciale la domiciliul său, însă locuinţa ulterior a fost înstrăinată, sediul societăţii fiind acceptat în clauza de uzufruct a noului proprietar. Deşi există contract de vânzare-cumpărare cu clauza concretă de uzufruct în favoarea societăţii comerciale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii. În subsidiar, solicită admiterea recursului şi aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege. Cu onorar avocaţial din G..

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat şi menţinerea ca legale şi temeinice a celor două hotărâri pronunţate anterior. Cele două instanţe au apreciat corect probatoriul administrat în cauză. Arată că nu se impune achitarea inculpatului, fiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa. Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, arată că din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul a prezentat contractul de vânzare-cumpărare Oficiului Registrului Comerţului, deşi nu reflecta realitatea, întrucât imobilul a fost vândut. Acest act prezentat de inculpat este fals şi a fost utilizat de inculpat în scop fraudulos. Referitor la citarea inculpatului, acesta a fost citat de la adresa indicată. Pedepsele au fost corect individualizate raportat la atitudinea inculpatului şi la faptul că acesta este cercetat şi pentru alte infracţiuni de evaziune fiscală. Prin urmare, solicită respingerea recursului şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a fost judecat în lipsă, deoarece nu a fost citat legal şi nu a avut cunoştinţă de proces. Solicită fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie schimbarea pedepsei aplicate de instanţă.

C U R T E A

Prin sentinţa penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 J u d e c ă t o r i a B a i a M a r e a dispus condamnarea inculpatului T. N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 292 C.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Ambele infracţiuni cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.

În temeiul art. 85 C.pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 684/11.04.2005 a J u d e c ă t o r i e i B a i a M a r e rămasă definitivă prin decizia penală nr. 69/R/7.02.2006 a Curţii de A p e l C l u j precum şi a pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1912/18.10.2006 a J u d e c ă t o r i e i B a i a M a r e rămasă definitivă prin neapelare la data de 7.11.2006 pe care o descontopeşte în componentele de 5 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi 1 an închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 34 lit. b C.pen. a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta hotărâre cu pedepsele pentru infracţiunile concurente stabilite prin sentinţa penală nr. 684/2005 şi sentinţa penală nr. 1912/200, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. pe perioada stipulată la art. 71 alin. 2 C.pen.

In baza art. 64 lit. c C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri o copie a dispozitivului se va înainta Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare statului, care includ onorariul pentru avocatul din oficiu în sumă de 100 lei ce se vor vira din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş nr. 217/P/2005 din 20.03.2007 a fost trimis în judecată inculpatul T. N. sub aspectul infracţiunilor prev. şi ped. de art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2001 şi art. 292 C.pen.

Examinând rechizitoriul procurorului în raport de probele administrate în cauză, judecătoria a reţinut următoarele:

Martora D. B. N. căsătorită E., a deţinut părţile sociale la S.C. T. S.R.L. B M cu sediul în B M(...)/16 societate la care inculpatul T. N. prin contractul de management din 6.01.2003 a fost investit cu administrarea societăţii respectiv cu achiziţionarea, recepţionarea şi valorificarea masei lemnoase.

Prin actul adiţional autentificat la 10.06.2004 inculpatul a preluat de la martoră părţile sociale ale S.C. T. S.R.L. B M devenind administrator şi asociat unic. Cu aceeaşi ocazie părţile au stabilit şi schimbarea sediului social, astfel că inculpatul a prezentat la Oficiul Registrului Comerţului M, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7830/5.12.1990 potrivit căruia era coproprietar împreună cu soţia sa, martora T. F., a imobilului din B M str. M. (...), nr. 88 judeţul M prezentând totodată şi o copie de pe cartea provizorie de identitate nr. (...) care atesta că inculpatul figurează cu domiciliul la adresa indicată.

Afirmaţia făcută de inculpat la Oficiul Registrului Comerţului M nu corespunde adevărului, deoarece între anii 1992 - 1993, soţii T. au pierdut imobilul din B M(...) care fusese ipotecat în favoarea unei bănci. Urmare a neplăţii creditului obţinut de soţii T., banca a valorificat imobilul ipotecat, aspect care reiese din declaraţiile martorei T. F., precum şi a martorilor H. N., N. G, care au cumpărat succesiv imobilul şi N. J., acesta din urmă fiind proprietarul actual al imobilului, începând cu anul 2003.

Întrucât, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din anul 1990 inculpatul T. N. deţinea imobilul în coproprietate cu soţia sa şi fiind necesară o declaraţie pe proprie răspundere a coproprietarului de acceptare a stabilirii sediului social la adresa arătată, inculpatul a depus la dosarul de înmatriculare al S.C. T. S.R.L. o „declaraţie proprietar” document ce a primit încheiere de dată certă la 15.06.2004 de la martora Ţ. N., consilier juridic la Oficiul Registrului Comerţului M.

Potrivit „declaraţiei proprietar”, martora T. F. a arătat că este de acord cu stabilirea sediului S.C. T. S.R.L. la domiciliul comun cu al inculpatului şi a semnat. Martora T. F. a arătat că nu cunoaşte nimic drept „declaraţia de proprietar”, că nu a fost prezentă la Oficiul Registrului Comerţului M, că soţul ei nu i-a solicitat o asemenea declaraţie, pe care nici nu a semnat-o. Aspectul este confirmat şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. (...)/15.06.2005 care a concluzionat că semnătura de pe „declaraţia proprietar” probabil a fost executată de către martoră.

Martora Ţ. N. a susţinut că, anterior încheierii cu dată certă „declaraţiei proprietar”, potrivit obligaţiilor ce-i reveneau, a verificat persoana declarantă şi dacă există identitate între aceasta şi cea care s-a prezentat cu actul de identitate şi nu ar fi încheiat actul dacă avea suspiciuni.

Cert este că, inculpatul s-a folosit la Oficiul Registrului Comerţului M pentru stabilirea sediului social al S.C. T. S.R.L. de un contract de vânzare-cumpărare şi o declaraţie de proprietar ce nu reflectă realitatea, făcând în acest sens declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa instituţiei publice.

În drept, faptele inculpatului astfel cum au fost probate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de:

- art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C.pen.;

- art. 292 C.pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

Probatoriul testimonial administrat în faza cercetării judecătoreşti (martorii T. F., E. B. N., H. N.) coroborat cu declaraţia inculpatului dată în timpul anchetei penale şi cu înscrisurile produse de acuzare au condus la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor ce i-au fost reţinute în sarcină.

Aplicarea legii penale mai favorabile s-a făcut în raport cu Legea nr. 87/1994 (art. 12 lit. b) în vigoare la data comiterii faptelor, iar ulterior după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, sediul materiei se regăseşte în prev. art. 9 lit. f ale cărei limite speciale de pedeapsă sunt mai reduse.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere disp. art. 72 C.pen., respectiv: prezenţa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptelor precum şi împrejurarea că inculpatul s-a sustras procedurii judiciare desfăşurate în faţa instanţei.

Întrucât faptele supuse judecăţii au fost comise în concurs real cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 684/2005 şi sentinţa penală nr. 1912/2006 s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor şi s-a procedat la contopirea pedepselor componente ale pluralităţii de fapte.

Faţă de gravitatea concretă a faptelor, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T. N. care nu a formulat motive de apel, dar în declaraţia dată instanţei de apel a precizat că se consideră nevinovat de săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat şi pentru care instanţa de fond l-a condamnat.

Prin decizia penală nr. 225/A/19 decembrie 2008, T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei J u d e c ă t o r i e i B a i a M a r e şi, l-a obligat pe acesta la 420 lei cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a apreciat apelul inculpatului ca fiind formulat în termen, deoarece hotărârea atacată nu i-a fost comunicată legal, astfel că termenul de apel a curs de la data încarcerării acestuia, când a luat la cunoştinţă de hotărâre.

Totodată, a constatat că instanţa de fond a procedat la o judicioasă apreciere a probelor administrate, stabilind o stare de fapt corectă, căreia i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare şi, reţinând vinovăţia inculpatului, a realizat o individualizare corectă a pedepselor aplicate acestuia.

Împotriva deciziei T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susţinere orală de către apărător, precum şi personal de către inculpat, s-a solicitat în principal, casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracţiunea de fals , iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, deoarece sentinţa a fost pronunţată fără citarea legală a inculpatului sau aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege.

S-a motivat că citaţiile au fost comunicate la domiciliul indicat de inculpat cu mult timp înainte, deşi acesta nu mai locuia la adresele respective. În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, s-a arătat că nu există prejudiciu, iar vinovăţia inculpatului nu a fost dovedită, astfel că se impune achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, se impune achitarea în baza art. 10 lit. d C.pr.pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Inculpatul a declarat sediul societăţii comerciale la domiciliul său, însă ulterior locuinţa a fost înstrăinată, sediul societăţii fiind acceptat în clauza de uzufruct a noului proprietar. Deşi există contract de vânzare-cumpărare cu clauza concretă de uzufruct în favoarea societăţii comerciale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii.

Verificând hotărârea atacată, în baza materialului şi lucrărilor de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art.385/14 Curtea constată fondat recursul în cauză, însă pentru alte motive decât cele invocate.

În cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 şi 10 C.pr.pen. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare.

Instanţa de apel nu a arătat în expunere temeiurile de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului, limitându-se să arate în câteva rânduri că hotărârea primei instanţe este legală, că încadrările juridice sunt corecte, iar pedepsele aplicate just individualizate, în condiţiile în care, ca motive distincte de apel, inculpatul a arătat că infracţiunea de evaziune fiscală nu a fost dovedită, iar cu privire la fals, că nu este vinovat. Rezultă astfel că, instanţa de apel nu a procedat la un examen propriu al cauzei, referindu-se doar la aprecierea personală a judecătorului de fond, fără o motivare proprie şi distinctă, în condiţiile în care, în apel s-au ridicat noi apărări pe care prima instanţă nu le-a avut în vedere.

Este adevărat că, potrivit unei practici judiciare constante, în cazul în care, respingând apelul, confirmă hotărârea supusă examinării sale, instanţa de apel nu este obligată să-şi motiveze decizia în termeni diferiţi de aceia ai primei instanţe, fiind suficientă însuşirea motivării primei instanţe. Acest lucru este însă valabil, dacă hotărârea primei instanţe este ea însăşi complet şi corect motivată. Dacă însă, motivarea primei instanţe este incompletă sau defectuoasă, decizia instanţei de apel devine nemotivată şi supusă casării, ca şi în cazul în care, în apel s-au ridicat noi apărări, pe care prima instanţă nu le-a avut în vedere, apărări pe care instanţa de apel nu le-a analizat sau le-a înlăturat fără nicio motivare.

Se poate observa că, deşi inculpatul a invocat ca şi motiv de apel nedovedirea infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa de apel, referindu-se în termeni generali la starea de fapt şi încadrarea juridică reţinută de prima instanţă, nu a făcut nicio referire la această infracţiune, în condiţiile în care nici prima instanţă, în contra dispoziţiilor art. 356 C.pr.pen., nu a descris una din faptele ce au făcut obiectul actului de sesizare – aceea de evaziune fiscală, nu a arătat în ce a constat această faptă, când a fost comisă, întreaga stare de fapt descrisă în expunere, referindu-se exclusiv la infracţiunea de fals în declaraţii.

Mai mult, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că, în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a comis faptele reţinute în actul de sesizare, dar nu s-a mai prezentat în instanţă, iar în calea de atac a apelului inculpatul a ridicat noi apărări – nedovedirea infracţiunii de evaziune fiscală şi nevinovăţia în comiterea infracţiunii de fals în declaraţii – pe care prima instanţă nu le-a avut în vedere, înlăturarea acestor apărări nu numai că nu a fost motivată de instanţa de apel, dar infracţiunea de evaziune fiscală nici măcar nu a fost supusă examinării.

Pentru aceste motive, recursul în cauză este fondat, urmând a fi admis ca atare şi, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c C.pr.pen., se va casa decizia atacată şi se va dispune rejudecarea apelului inculpatului de către T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va motiva în fapt şi în drept soluţia ce urmează a fi adoptată, în baza examinării din nou a cauzei şi, răspunzând tuturor motivelor de apel invocate, luând în considerare şi celelalte motive de recurs.

Totodată, având în vedere că apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind în termen, în rejudecare, instanţa de apel se va pronunţa şi asupra mandatului de executare a pedepsei, emis de J u d e c ă t o r i a B a i a M a r e în baza sentinţei penale apelate nr. 1522 din 26.09.2007, nedefinitivă ( fila 85 dosar fond), cu atât mai mult cu cât, această sentinţă a fost avută în vedere într-o altă cauză penală privindu-l pe inculpat şi care a fost soluţionată de J u d e c ă t o r i a C a r e i ( filele 18-23 dosar recurs), urmând a se clarifica situaţia juridică a inculpatului şi sub acest aspect, în funcţie de soluţia ce se va impune în cauza dedusă judecăţii.

Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pe motiv că aceasta a judecat cauza fără citarea legală a inculpatului, deoarece din lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi indicat noile adrese, instanţa procedând corect la citarea sa de la adresele indicate în cursul urmăririi penale: B M,(...)/35,(...) şi(...)/25, precum şi prin afişare la sediul Consiliului Local B M, întrucât s-a dovedit că nu mai locuieşte la adresele cunoscute, făcând deci aplicarea dispoziţiilor art. 177 alin. 4 C.pr.pen. (procese verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere - filele 23, 35 dosar fond ).

În baza art. 189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocaţi C suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T. N. (fiul lui H. şi N., născut la data de 12 aprilie 1958 în D, jud. C, deţinut în P e n i t e n c i a r u l G h e r l a), împotriva deciziei penale nr. 225/A din 19 decembrie 2008 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, pe care o casează în întregime şi dispune rejudecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 1522/26.09.2007 a J u d e c ă t o r i e i B a i a M a r e, de acelaşi tribunal.

În baza art. 189 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului de avocaţi C suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 18 februarie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

Red. A.C./H.C.

5 ex./04.03.2009.