Asociat unic si administrator care foloseste cu rea credinta bunurile societatii. Infractiune prevazuta de art. 272 alin.1, pct. 2 din Legea nr.31/1990. SRL.

CURTEA DE A P E L O R A D E A

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR.20/R/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din C o d u l d e procedură penală.

M i n i s t e r u l P u b l i c este reprezentat prin T. B. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A p e l O r a d e a.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul M. G domiciliat în O. O,(...), Judeţul S M împotriva Deciziei penale nr.108/Ap din 18 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e, având ca obiect delapidarea (art.215 ind.1 C.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru inculpatul recurent M. G lipsă, av.B. D. ,potrivit delegaţiei de la dosar.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul inculpatului recurent nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c nu are alte cereri.

Nefiind excepţii sau alte cereri de formulat, curtea consideră cauza lămurită, iar în baza art.385 ind.13 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi a dispune achitarea inculpatului. În esenţă, susţine că raportat la probaţiunea administrată în cauză, faptele imputate inculpatului nu sunt dovedite, singura probă o constituie acea notă explicativă luată de comisarii gărzii financiare, probă care în opinia sa, este extraprocesuală.În raport de declaraţiile date ulterior de către inculpat, apreciază că fapta sa s-ar încadra în cea prev. art.272 al.1 pct.2 din L.31/1990, însă şi sub acest aspect în opinia sa, se impune achitarea, având în vedere că, din actele dosarului nu s-a făcut dovada relei credinţe.

Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c apreciază recursul nefondat şi solicită respingerea acestuia, menţinând decizia pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e şi hotărârea J u d e c ă t o r i e i N e g r e ş t i O a ş ca fiind legale şi temeinice. Probele administrate în cauză , se referă aici la declaraţiile martorilor audiaţi, expertiza contabilă, duc la reţinerea prejudiciului cauzat în dauna părţii vătămate, lipsa lichidităţilor este constatată, toate acestea fiind create de către inculpat.

CURTEA DE APEL deliberând,

 

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr.39/13.02.2009 pronunţată de J u d e c ă t o r i a N e g r e ş t i O a ş, în baza art. 334 C. pr. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M. G din infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii în folosul propriu prev. şi ped. de art. 272 al. 1 pct. 2 din L.31/1990 în infracţiunea de delapidare prev.şi ped. de art. 215/1 al. 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.

În baza art. 345 al. 2 C.pr.pen. raportat la art. 215/1 al. 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 74 lit. a şi art. 76 lit. a C. pen. a fost condamnat inculpatul M. G, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare la pedeapsa de : 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C. pen.

În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 al. 5 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare a inculpatului 5 ani.

În baza art. 359 C.pr. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen.

În baza art. 64 al. 2 C.pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator.

În baza art. 7 al. 1 şi 2 raportat la art. 21 lit. g din L. 26/1990 s-a dispus ca hotărârea de condamnare a inculpatului după rămânerea definitivă să fie comunicată cu Oficiul Registrului Comerţului.

În baza art. 346 C. pr. pen. raportat la art. 14 al. 2 lit. b C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC S. SRL cu sediul în O. O,(...) reprezentată prin lichidator judiciar D. LJ 2000 T. cu sediul în S M str. I.(...) nr.13 suma de 930.138 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 al. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, la data de 23.02.2006 comisarii au Gărzii Financiare – Secţia S M au încheiat o notă de constatare ( fila 17 din dosarul de urmărire penală ) în care s-au consemnat rezultatele controlului efectuat la S.C. S. S.R.L. cu sediul în O. O .

Din nota de constatare încheiată reiese că obiectul controlului l-a constituit activitatea desfăşurată de societate în perioada 01.01.2005 – 31.12.2005.

Din aceeaşi notă de constatare a mai reieşit că în perioada supusă controlului administratorul societăţii – inculpatul cauzei – a ridicat de la societate diferite sume de bani evidenţiate în contul 542 „ B. de trezorerie „ şi 641 „Debitori diverşi „ , toate însumând în – 930.108 lei şi că acesta până la data controlului nu a decontat modul de cheltuire a sumelor indicate şi nu a restituit aceste sume societăţii .

În nota de constatare se face trimitere la balanţa de verificare aferentă lunii decembrie 2005 , constituită anexă la notă , în care este oglindită situaţia celor două conturi ( fila 9 şi 10 din dosarul de urmărire penală ) .

Din nota explicativă luată de comisarii gărzii financiare inculpatului ( fila 11 din dosarul de urmărire penală ) şi care de asemenea a fost anexată notei de control rezultă că inculpatul a recunoscut că cele două conturi „ B. de trezorerie „ şi „Debitori diverşi„ în care s-a evidenţiat contabil suma de 930.108 lei , oglindesc sume ridicate de el din fondurile băneşti ale societăţii şi a arătat că a folosit aceşti bani în interesul lui personal .

Din declaraţiile date de inculpat după începerea urmăririi penale împotriva sa ( filele 14-15 şi 17-18 din dosarul de urmărire penală ) rezultă că din nou acesta a recunoscut că a ridicat de la societate în perioada 2001 – 2005 suma de 930.108 lei, că n-a restituit această sumă societăţii şi că nu deţine documente care să justifice modul cum aceasta sumă a fost cheltuită.

De această dată inculpatul a revenit asupra celor arătate în nota explicativă luată de comisarii gărzii financiare şi a arătat că a cheltuit banii în interesul societăţii, mai exact pentru achitarea costului deplasărilor făcute de el în alte localităţi decât cele unde societatea îşi are sediul şi el domiciliu precum şi a convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul său personal toate cu scopul căutării unor potenţiali beneficiari ai serviciilor pe care societatea le furnizează. Tot astfel a declarat inculpatul şi cu prilejul ascultării lui la instanţă ( fila 23 din dosarul instanţei ) .

Coroborând declaraţiile inculpatului cu nota de constatare încheiată de comisarii Gărzii financiare şi cu datele consemnate în anexele la această notă respectiv (balanţa de verificare întocmită de societate şi aferentă lunii decembrie 2005 şi nota explicativă dată de inculpat comisarilor gărzii financiare) instanţa de fond a ajuns la concluzia că inculpatul şi-a însuşit suma de 930.108 lei aparţinând societăţii, cheltuind-o în interes personal .

Pentru a reţine astfel instanţa de fond a avut în vedere că nu numai că societatea n-ar fi putut cheltui în intervalul de referinţă având în vedere suma de 930.108 lei pentru deplasări făcute de administrator în interesul ei având în vedere cifrele de afaceri anuale înregistrate de societate în această perioadă ,aşa cum rezultă din situaţiile anuale ale contului de profit şi pierdere aflate în dosarul de urmărire penală , în raport cu care nivelul acestor cheltuieli este disproporţionat de M dar şi faptul că dacă aceste cheltuieli ar fi fost reale orice administrator ar fi depus diligenţe pentru a-şi procura documente care să le justifice şi a le evidenţia în contabilitate pentru că odată înregistrate ar fi condus la diminuarea profitului şi implicit a impozitului pe profit pe care societatea îl datora la bugetul de stat .

Instanţa de fond nu a putut primi apărarea inculpatului potrivit cu care a cheltuit întreaga sumă ridicată de la societate adică 930.108 lei în interesul societăţii pentru că aceasta ar însemna ca instanţa să ignore disp. art.6 din L.82/1991, potrivit cu care orice operaţiune comercială efectuată în numele societăţii se înregistrează la momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

În lipsa documentelor justificative cerute de lege pentru orice operaţiune economico financiară la care societatea se angajează , astfel de operaţiuni chiar de ar fi generat cheltuielile pentru societate nu pot fi considerate decât inexistente .

Reţinându-se aşadar că inculpatul şi-a însuşit suma de 930.108 lei aparţinând societăţii administrată de el, instanţa de fond a reţinut mai departe că fapta săvârşită de acesta a primit o greşită calificare juridică prin actul cu care instanţa a fost sesizată.

Fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive specifice infracţiunii de delapidare prev. şi ped. de art.215/1 al.2 C. penal şi nu pe cele ale infracţiunii prev. de art.272 al.1 pct.2 din L.31/1990 .

Sub aspectul acţiunii materiale specifice laturii obiective infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se săvârşeşte prin „folosirea „ bunurilor societăţii ceea ce presupune scoaterea bunurilor din patrimoniul societăţii cu scopul de a le însuşi nu bunul ci echivalentul folosinţei lui urmată de readucerea bunului în patrimoniul societăţii .

Ori din probele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi luat bani de la societate pentru a-i folosi o perioadă determinată după care să-i fi restituit societăţii ( caz în care acesta oricum n-ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art.272 al.1 pct.2 din l.31/1990 ci pe cea prev. la art.272 al.1 pct.3 din aceeaşi lege) ci că inculpatul şi-a însuşit practic suma ridicată.Procedând astfel inculpatul a săvârşit o faptă ce întruneşte toate elementele constitutive specifice infracţiunii de delapidare prev. şi ped. de art.215/1 C. penal în forma agravantă a acesteia prevăzută la al.2 .

Inculpatul în calitatea sa de administrator (calitate ce potrivit doctrinei şi jurisprudenţei se subsumează noţiunii de funcţionar, astfel cum aceasta ceste definită de art.147 al.2 C. penal ) şi-a însuşit fără a avea consimţământul societăţii banii acesteia pe care el îi administrează , făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave .

Aşa fiind, în temeiul art.334 C. pr. pen. instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii în scop personal prev. şi ped. de art.272 al.1 pct.2 din L.31/1990 în cea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art.215/1 al.2 C. penal.

Tot prin schimbarea încadrării juridice a faptei instanţa de fond a reţinut că infracţiunea s-a săvârşit în formă continuată (art.41 al.2 C.penal). Deşi din probatoriu administrat a reieşit că în perioada 2001 – 2005 inculpatul a săvârşit mai multe acţiuni de însuşire de bani de la societate, întrunind fiecare în parte conţinutul infracţiunii de delapidare, din acelaşi probatoriu reiese că la baza tuturor acţiunilor săvârşite de inculpat a stat o rezoluţie infracţională unică şi acţiunile au fost repetate la intervale relativ scurte de timp ceea ce face ca activitatea infracţională a inculpatului să se prezinte sub forma unităţii legale de infracţiune .

Prin urmare, în temeiul art.215 ind.1 al.2 C. penal cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Alături de pedeapsa principală a închisorii instanţa de fond în temeiul art.71 C.penal a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.”a” teza II C. penal şi lit.”b C. penal , iar în temeiul art.64 al.2 C. penal pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, a dreptului de a ocupa o funcţie implicit exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81 C. penal instanţa de fond a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicată inculpatului. Stabilind un termen de încercare a inculpatului de 5 ani , instanţa de fond a atras atenţia acestuia asupra faptului că săvârşirea altei infracţiuni în termenul de încercare va conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate acestuia .

Individualizând pedeapsa aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere în primul rând pericolul social concret al faptei săvârşită de acesta. În acest sens instanţa de fond a reţinut că prin fapta sa inculpatul a creat un prejudiciu material însemnat părţii vătămate expunând-o situaţiei de a nu-şi mai putea onora obligaţiile faţă de bugetul de stat şi mai departe situaţiei deschiderii procedurii de insolvenţă judiciară faţă de aceasta .Aşa cum rezultă din nota de constatare încheiată de comisarii gărzii financiare la data controlului societatea avea următoarele datorii la bugetul de stat :23.374 lei impozit pe profit , 202.406 lei TVA şi 102 lei impozit pe salarii , în condiţiile în care suma însuşită de inculpat întrecea cu mult cuantumul acestei datorii.

Din declaraţiile inculpatului şi înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul la o lună după ce a avut loc controlul gărzii financiare a cesionat părţile sociale unui cetăţean italian şi apoi la 08.04.2006 a întocmit procesul verbal din care rezultă că a predat acestuia toată evidenţa contabilă a societăţii. Această decizie a inculpatului poate fi determinată de dorinţa acestuia de a face dispărută evidenţa contabilă a societăţii pentru a împiedica verificări ulterioare , ale acestei evidenţe .

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere că aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, acesta are un trecut nepedepsit, că inculpatul s-a prezentat în cursul procesului la chemarea instanţei şi a organului de urmărire penală şi a dovedit cu prilejul ascultării sale că este încercat de reale sentimente de căinţă pentru săvârşirea faptei . Toate aceste împrejurări au fost recunoscute circumstanţe atenuante inculpatului cu consecinţa aplicării acestuia a unei pedepse situate sub minimul pedepsei prevăzute de lege. Nu în ultimul rând instanţa de fond a avut în vedere vârsta inculpatului şi nivelul lui de educaţie .

Instanţa de fond a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului va asigura deopotrivă reeducarea lui şi prevenţia generală , aceasta din urmă fiind necesară mai ales că realitatea demonstrează că mulţi asociaţi în societăţile comerciale ( inculpatul era nu doar administratorul societăţii ci şi asociat ) trăiesc cu iluzia că bunurile societăţii aparţin lor , fără să înţeleagă că de fapt asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii .Drepturile asociatului privesc doar aportul lui social şi dividendele.

Bunurile din patrimoniul societăţii devin ale asociatului numai după dizolvarea societăţii.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa de fond a reţinut în primul rând că cu adresa nr.5565/11.07.2008 (fila 79 din dosarul instanţei) Oficiul Registrului comerţului a comunicat că prin sentinţa nr.90/F din data de 09.04.2008 pronunţată în dos. nr(...) T r i b u n a l u l S a t u M a r e a deschis procedura insolvenţei judiciare faţă de partea vătămată.

Apoi din sentinţa civilă nr.171/F/11.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e în dosar nr(...) rezultă că administratorul judiciar desemnat după deschiderea procedurii este D. LJ 200 T. S M , motiv pentru care instanţa de fond a procedat la citarea în judecată a părţii vătămate prin administratorul judiciar desemnat. Acesta a comunicat instanţei cererea de constituire de parte civilă formulată în numele societăţii ( fila 97 din dosarul instanţei ) solicitând instanţei să-l oblige pe inculpat să-i plătească suma de 930.138 lei pentru acoperirea prejudiciului material încercat de pe urma faptei săvârşite de acesta.

Probele administrate în cauză prejudiciul îndreptăţesc susţinerea părţii civile potrivit cu care aceasta a suferit un prejudiciu material cert şi actual şi că există raport de cauzalitate între fapta săvârşită de inculpat şi prejudiciul suferit. În ce priveşte întinderea prejudiciului instanţa de fond a reţinut că aceasta n-a fost contestată de inculpat .

Aşa fiind instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt întrunite toate condiţiile prev. de art.998 C. civil pentru a putea fi angajată şi răspunderea civilă delictuală a inculpatului în raport cu partea civilă şi a admis cererea acesteia obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 930.138 lei .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal, apelantul-inculpat M. G, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate.

În motivarea verbal făcută în faţa instanţei în şedinţa publică din 21 mai 2009, arată că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, aceasta în mod greşit a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de delapidare prevăzuta de art.215/1 alin. 2 Cod penal, cu toate că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.272.alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, ba mai mult a fost încălcat principiul opozabilităţii întrucât încadrarea juridică a fost schimbată la ultimul termen de judecată şi părţile nu au pus concluzii.

Prin Decizia penală nr.108/Ap din 18 iunie 2009 T r i b u n a l u l S a t u M a r e în baza art.379 alin.1pct.2 lit.a C.pr.pen. rap.la art.382 alin.2 C.pr.pen. a admis apelul declarat de apelantul-inculpat M. G împotriva sentinţei penale nr.39/13.02.2009, pronunţată de J u d e c ă t o r i a N e g r e ş t i-O, în dosar nr(...), hotărâre ce a fost desfiinţată în parte - pe latură penală şi în rejudecare:

În baza art.334 C.pr.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare, prev.si pedep.de art..215 indic.1 alin.2 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în folosul propriu, prev.si pedep.de art.272 alin. 1 pct.2 din Lg.nr.31/1990.

În baza art.272 alin.1 pct.2 din Lg.nr.31/1990, a fost condamnat inculpatul M. G, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii în folosul propriu la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare.

În baza art.71 C.pen, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art.64 lit.a,teza II si lit.b C.pen.pe durata executării pedepsei.

În baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 C.pen. şi a pedepselor accesorii , pe durata prev. de at. 82 C.pen., stabilind 3 ani termen de încercare.

În baza art. 359 C.pr.pen. i s-a învederat inculpatului consecinţele disp.art.83 C.pen. pe durata executării pedepsei.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Analizând apelul declarat în cauza prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant, Tribunalul a reţinut că acesta este parţial fondat impunându-se admiterea lui.

Lecturarea hotărârii primei instanţei, cu toate că argumentele aduse în susţinerea schimbării încadrării juridice sunt foarte amănunţite şi meticulos prezentate, nu poate fi acceptată ideea că în privinţa subiectului activ al infracţiunii de delapidare, circumstanţiat prin calitatea de funcţionar care administrează şi gestionează bani, valori sau alte bunuri ale unei societăţi, administratorul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, cum este cazul de speţă poate fi asimilat cu calitatea de funcţionar cerută de textul de incriminare a infracţiunii de delapidare.

Calitatea de funcţionar cerută în textul de incriminare al art. 215 ind.1 C.pen. şi care presupune orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C.pen. nu poate fi asimilată cu calitatea de administrator al unei societăţi comerciale în care are calitatea şi de asociat unic.

Din acest punct de vedere schimbarea încadrării juridice făcută de prima instanţă a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind greşită, împrejurare care a determinat desfiinţarea hotărârii apelate pe latura penală, în cauză fiind incidente prevederile art. 379 pct.2 lit.a raportat la art. 382 al.2 Cod de procedură penală.

Statuând fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă de bunuri sau a creditelor societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii, sau în folosul lui propriu, astfel cum este ea reglementată de art. 272 al.1 pct.2 din Legea 31/90, instanţa de control judiciar a pronunţat o soluţie de condamnare a acestuia, procedând la rejudecarea cauzei urmare a desfiinţării în parte a hotărârii apelate.

Probele administrate duc la concluzia că inculpatul nu a folosit suma de bani ridicată în interesul societăţii ci şi-a însuşit-o.

Astfel, deşi declară că a folosit banii în interesul societăţii, nu prezintă nici un document în susţinerea celor declarate, recunoscând că „nu am restituit până în prezent societăţii suma de bani ridicată” şi chiar şi concluziile expertizei contabile efectuate în cauză relevă faptul că „ lipsa documentelor contabile ale societăţii ne aduc în imposibilitatea de a stabili sumele ridicate în fiecare an ca şi avansuri de trezorerie şi nerestituite sau nedecontate precum şi persoanele cărora le sunt imputabile” .

Pe cale de consecinţă, Tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditelor societăţii comerciale, astfel cum este ea reglementată de art. 272 al.1 pct.2 din Lg. 31/1990, vinovăţie ce rezultă din probatoriul administrat în cauză şi a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an închisoare.

Făcând aplicarea în cauză a prevederilor art. 71 Cod penal consecinţă firească a condamnării, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b si c Cod penal pe durata executării pedepsei.

Apreciind ca scopul educativ si coercitiv al pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate, întrunite fiind si celelalte cerinţe ale art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate potrivit art. 71 al.5 Cod penal, stabilind în baza art. 82 Cod penal 3 ani termen de încercare.

În baza art.359 Cod de procedură penală i s-a învederat inculpatului consecinţele nerespectării disp.art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.

Sub aspectul celorlalte dispoziţii inserate în cuprinsul hotărârii pronunţate de prima instanţă, legale si temeinice, acestea au fost menţinute în totalitate.

Consecinţă a admiterii apelului declarat, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea lui au fost lăsate în sarcina statului, potrivit disp.art.192 al.3 Cod de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul M. G solicitând prin intermediul apărătorului său admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului, apreciind că din probaţiunea administrată în cauză nu rezultă vinovăţia acestuia .

Apărătorul inculpatului subliniază faptul că în opinia sa fapta s-ar încadra în prev.art.272 al.1 pct.2 din Legea 31/1990 , dar şi în acest caz inculpatul ar trebui achitat susţinând că din probele aflate la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada relei credinţe a acestuia.

Curtea examinând hotărârea atât prin prima motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art.385 ind.9 alin.3 Cod procedură penală, combinate cu articolul 385 ind.6 alin.1 şi 385 indice 7 aliniat 1 Cod procedură penală, apreciază că recursul inculpatului este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Starea de fapt a fost bine reţinută de instanţa de fond şi cea de apel, just argumentată şi conformă cu probele administrate în cauză.

Astfel, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului M. G, reţinându-se în sarcina sa faptul că în perioada 2001-2005 în calitate de administrator al SC S. SRL O. O a ridicat diferite sume de bani din fondurile societăţii, toate însumând 930.138 lei pe care le-a evidenţiat în contul „542” avansuri de trezorerie şi a căror cheltuire nu a putut-o justifica.

În ceea ce priveşte recursul inculpatului, Curtea apreciază că, acesta este nefondat, câtă vreme din probele administrate în cauză, după cum am arătat anterior , rezultă vinovăţia acestuia.

Astfel, se constată că inculpatul atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată a recunoscut că a ridicat această sumă de bani respectiv 930.138 lei de la societate în perioada 2001-2005, că nu a restituit această sumă societăţii şi că nu deţine documente care să justifice modul în care a fost cheltuită această sumă.

Este adevărat că pe parcursul judecăţii acesta şi-a nuanţat declaraţia în sensul că a susţinut că a cheltuit acei bani în interesul societăţii respectiv pentru achitarea costului deplasărilor făcute de el în alte localităţi decât cele unde societatea îşi are sediul şi acesta domiciliul precum şi a convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul său personal cu scopul căutării unor potenţiali beneficiari al serviciilor pe care societatea le furnizează (fila 23 dosar instanţă de fond).

Mai mult, corect a reţinut instanţa de fond că din nota explicativă luată de comisarul gărzii financiare inculpatului, fila 11 dosar urmărire penală, care a fost anexată notei de control rezultă că inculpatul a recunoscut că cele două conturi „avansuri de trezorerie” şi „debitori diverşi” în care s-a evidenţiat contabil suma de 930.138 lei oglindesc sume ridicate de el din fondurile băneşti ale societăţii, arătând totodată că a folosit aceşti bani în interesul său personal.

De menţionat că până la data controlului efectuat de garda financiară inculpatul nu a decontat modul de cheltuire a acestei sume de bani şi nu a restituit aceste sume de bani. De altfel, în nota de constatare se face trimitere la balanţa de verificare aferentă lunii decembrie 2005 constituită anexă la notă în care este oglindită situaţia celor două conturi (filele 9,10 din dosarul de urmărire penală).

În acest context, apreciem ca fiind neîntemeiată critica inculpatului prin intermediul apărătorului său în sensul că acea notă explicativă luată inculpatului de comisarii gărzii financiare nu ar constitui o probă, câtă vreme potrivit art.90 alin.2 C.p.p. procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe sunt mijloace de probă, iar potrivit art. 214 alin.1 Cod pr.penală „ sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor ... organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat precum şi ale unităţilor la care se referă art.145 din Codul penal pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii ...”. De asemenea, potrivit art.214 alin.ultim Cod pr.penală procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.

Referitor la încadrarea juridică a infracţiunii este de observat faptul că instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea tocmai a infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii în interes propriu prev.şi ped.de art.272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990, infracţiune pentru care de altfel inculpatul a şi fost trimis în judecată. Cum această infracţiune este sancţionată mai blând decât infracţiunea de delapidare reţinută de către instanţa de fond în sarcina inculpatului, apreciem că nu se poate dispune o schimbare de încadrare juridică în acest sens, mai ales că în cauză a declarat recurs doar inculpatul, situaţie în care i s-ar îngreuna situaţia în propria cale de atac.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, curtea consideră că în cauză instanţa de apel a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art.72 Cod penal.

Astfel, potrivit art.72 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea constată că, operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum a fost realizată de instanţa de apel corespunde gravităţii faptelor săvârşite de inculpat, gravitate care se evidenţiază şi prin examinarea tuturor datelor particulare ale cauzei, inclusiv a împrejurărilor care au precedat săvârşirea faptei şi în raport de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal urmărind a se asigura realizarea scopului preventiv, educativ al pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal.

În acest context, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpat, modul şi împrejurările comiterii infracţiunii dar şi circumstanţele personale ale acestuia, faptul că inculpatul are un trecut nepedepsit şi s-a prezentat în cursul procesului la multe din termenele de judecată, a recunoscut în parte săvârşirea infracţiunii, Curtea

Apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia corespunde scopului coercitiv şi preventiv educativ al pedepsei.

Faţă de cele ce preced, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul M. G împotriva deciziei penale nr.108/Ap din 18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e pe care o va menţine în întregime .

Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul M. G împotriva deciziei penale nr.108/Ap din 18.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e pe care o menţine în întregime .

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) D. I. N.

Red.dec.judecător (...) C.

U. PC/HM

Jud.apel T. P/D. M.

Jud.fond. N. M.

2 ex. din 25.01.2010